Numeroase atacuri violente asupra veteranilor rusi care s-au intorc recent de pe front evidentiaza diviziunile din societatea rusa cu privire la razboiul din Ucraina, scrie stirileprotv.ro.

Mai multi mercenari din Grupul Wagner care se intorceau din Ucraina au fost ucisi in Rusia, chiar pe teritoriul tarii natale, iar unul dintre ei a fost omorat cu pietre, potrivit rapoartelor presei locale.

Militia Wagner, condusa de oligarhul rus Evgheni Prigojin, a cazut in dizgratie in Rusia dupa rebeliunea de scurta durata din iunie. Tot atunci, familiile soldatilor s-au plans ca guvernul a renuntat la beneficiile promise si la plata pensiilor pentru fostii membri ai grupului de mercenari.

Atacurile violente si mortale asupra - si de catre - fostilor soldati care fie s-au intors acasa in mod voluntar dupa ce grupul ar fi fost dizolvat, fie au fost trimisi inapoi dupa ce au fost raniti, subliniaza diviziunile tot mai mari din interiorul Rusiei, in timp ce razboiul din Ucraina se prelungeste, afectand societatea si economia rusa, noteaza publicatia Newsweek.

Sentimentul anti-razboi in Rusia, raspandit printre tineri 

Doi fosti soldati, un fost mercenar Wagner si un fost recrut, au fost atacati de un grup de tineri in regiunea rusa Zabaikalye, in Siberia de Vest, la 5 august.

Desi cei doi luptatori Wagner si-au pierdut cate un picior in urma razboilui, au fost batuti cu bestialitate dupa o cearta intr-o cafenea cu tineri din localitate, care i-au numit pe soldati "criminali".

Sentimentul anti-razboi in Rusia este cel mai raspandit in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani, potrivit unui sondaj de opinie realizat in iunie de compania sociologica Russian Field.

Cu doar cateva zile mai devreme, un alt veteran de razboi ruso-ucrainean a fost ucis in orasul Chelyabinsk de catre un „lucrator migrant”, care l-a numit agresor pe fostul militar, trantindu-l la pamant. Soldatul, Anton Chashkin, s-a lovit cu capul de trepte in timpul caderii si a decedat ulterior la un spital local, potrivit agentiei de presa URA.ru.

Alti doi veterani, dintre care unul ar fi fost „wagnerist”, au fost ucisi cu pietre de patru cetateni locali in regiunea Krasnodar din Rusia, in apropiere de satul Dederkoy, au relatat, luni, postul local Kuban24 si postul de televiziune de stat Tsargrad. Trupurile lor fara viata au fost descoperite pe malul unui rau la 5 august.

Mercenarii veteranii se lupta pentru pensii si beneficii

Exista, insa, rapoarte potrivit carora fosti mercenari din Grupul Wagner ( printre care si fosti puscariasi) hartuiesc, ataca si ucid civili, in conditiile in care sute dintre ei sunt lasati liberi in Rusia dupa dezarmarea si desfiintarea militiei lui Prigojin, in urma rebeliunii esuate din iunie.

De la tentativa esuata de lovitura de stat a lui Prigojin, grupul paramilitar a fost desfiintat in mod discret, dar sistematic, unii dintre ei fiind trimisi in Belarus, iar altii alaturandu-se principalelor forte militare ale Rusiei.

Restul au primit unda verde din partea lui Vladimir Putin pentru a se intoarce la viata civila in Rusia, dar multi dintre ei nu au primit "primirea de erou" din partea statului rus si a cetatenilor sai pe care ar fi putut conta.

In timp ce Prigojin insusi pare sa fi scapat in mare parte nevatamat si continua sa se bucure de libertate de miscare, dupa cum reiese din recenta sa aparitie la summitul african de la Sankt Petersburg, oamenii sai pierd in mod constant privilegiile care le erau acordate anterior. Rapoartele din ultimele saptamani indica faptul ca cel putin unii dintre fostii mercenari se lupta pentru a obtine beneficii si pensii pentru familiile lor, in ciuda afirmatiei lui Prigojin ca cele peste 100 de milioane de dolari in numerar si bunuri descoperite in timpul raidurilor asupra proprietatilor sale au fost alocate fostilor sai angajati”, noteaza Newsweek.