O inregistrare video aparuta pe retelele de socializare rusesti confirma ca mercenarii Wagner au doborat un avion de comandament al armatei ruse in timpul revoltei militare declansate de liderul lor, Evgheni Prigojin, transmite hotnews.ro

O inregistrare video cu avionul in flacari prabusindu-se a fost publicata initial sambata de propagandistul rus Ilia Tumanov pe canalul sau de Telegram, acesta notand inca de atunci ca ar fi vorba de avionul cu numarul RA-75917 al fortelor aeriene ruse, acesta fiind alocat unei aeronave de comanda Il-22М.

Aeronavele de acest tip au intrat in dotarea fortelor armate sovietice in anii 1980, fiind inital destinate coordonarii trupelor in cazul unui conflict nuclear. Ele au fost ulterior modernizate pentru a deveni centre de comandament multifunctionale.

Se crede ca varianta modernizata a avioanelor a intrat in dotarea fortelor armate ruse in 2021, acestea fiind prin urmare unele dintre cele mai moderne pe care Rusia le are la dispozitie.

Imagini video si foto publicate pe retelele de socializare duminica au confirmat ca inregistrarea publicata de Tumanov sambata a surprins intr-adevar doborarea avionului Il-22М11 identificat de propagandistul rus.

Sambata seara Evgheni Prigojin a pus capat revoltei militare pe care a declansat-o si pe care unii analisti au descris-o ca fiind cea mai mare provocare la adresa puterii presedintelui Vladimir Putin de cand acesta a devenit liderul Rusiei in 2000.

Duminica seara Prigojin a transmis intr-un e-mail adresat CNN „salutari tuturor” prin serviciul de presa al firmei sale Concordia, dupa ce jurnalistii americani i-au adresat mai multe intrebari, inclusiv despre locul in care s-ar afla acum.

Prigojin a fost vazut ultima data plecand din Rostov-pe-Don sambata seara tarziu intr-un SUV negru, dupa ce Kremlinul a declarat ca Lukasenko a incheiat un acord prin care Prigojin a acceptat sa plece in Belarus si sa puna capat rebeliunii sale.

Armata rusa incearca sa calmeze spiritele

In prima sa aparitie publica de la declansarea si incheierea revoltei care a pus intr-o ipostaza stanjenitoare armata rusa, ministrul apararii Serghei Soigu a vizitat luni trupele implicate in invazia din Ucraina, potrivit informatiilor difuzate de agentiile de presa de la Moscova.

Potrivit unor extrase difuzate de canalul de televiziune Rossia 24, Soigu, tinta unor critici acerbe din partea sefului Wagner, a vizitat un post de comanda al fortelor ruse din Ucraina si „a avut acolo o intalnire cu conducatorii unei unitati”.

Agentia AFP noteaza de asemenea ca televiziunile publice ruse au difuzat luni imagini cu Soigu inspectand fortele ruse din Ucraina.

Rebelii condusi de Prigojin au avansat spre Moscova pentru a inlatura ceea ce ei au numit conducerea militara corupta si incompetenta din Rusia, dupa care au revenit brusc intr-o zona din estul Ucrainei aflata sub controlul armatei ruse, dupa o intelegere cu Kremlinul mediata de liderul belarus Aleksandr Lukasenko.

Intelegerea a inclus imunitate pentru rebeli in schimbul intoarcerii lor in tabere, dar ramane neclar daca Putin a fost de acord de asemenea sa remanieze conducerea militara de varf sau sa faca alte concesii.