Preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat în favoarea unui armistiţiu „imediat” în Iran în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, care a avut loc vineri, a anunţat Kremlinul, scrie digi24.ro

„Poziţia de principiu a Rusiei cu privire la necesitatea încetării imediate a ostilităţilor a fost reafirmată”, a declarat preşedinţia rusă, adăugând că Vladimir Putin a îndemnat la „revenirea pe calea unei soluţionări politice şi diplomatice”

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Vladimir Putin a menţionat că se află în contact permanent cu liderii ţărilor membre ale Consiliului de Cooperare al Statelor Arabe din Golful Persic. 

Liderul de la Kremlin şi-a exprimat încă o dată „condoleanţele profunde” în legătură cu asasinarea liderului suprem al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei, a membrilor familiei sale şi a reprezentanţilor conducerii militare şi politice a ţării, precum şi pentru numeroasele victime din rândul populaţiei civile ca urmare a „agresiunii armate” israeliano-americane împotriva Iranului.

Masoud Pezeshkian şi-a exprimat recunoştinţa pentru solidaritatea Rusiei cu poporul iranian, „care apără suveranitatea şi independenţa patriei sale”, şi a informat în detaliu despre evoluţia situaţiei în faza actuală a conflictului. 

„S-a convenit că vor continua contactele cu partea iraniană prin diferite canale”, menţionează comunicatul Kremlinului.