Mica Sirena din Copenhaga a implinit astazi o suta de ani. Danezii au sarbatorit simbolul capitalei, iar la eveniment au venit si turisti. Aniversarea a fost marcata nu doar in Danemarca, ci si in alte tari.
Mica Sirena este considerata cel mai delicat din toate simbolurile capitalelor Europene. Mii de turisti au venit in capitala daneza pentru a-i sarbatori ziua de nastere.
Cei care nu au reusit sa ajunga la Copenhaga, au sarbatorit la ei in tara. Astfel, zeci de femei din intreaga lume au fost pictate si costumate pentru a arata ca o sirena.
Mica Sirena, indragitul simbol al orasului Copenhaga, a fost creata de sculptorul Edvard Johannes Eriksen si instalata pe o stanca de la malul marii in 1913. Statuia din bronz a fost creata dupa basmul lui Hans Christian Andersen si atrage peste un milion de turisti in fiecare an.


