Nici pandemia nu anuleaza traditia moldoveneasca de a face curat-luna peste tot inainte de Pasti. Miercurea este ziua in care, an de an, la sate, oamenii bat covoarele si dau cu var peste tot. Totusi, de aceasta data, am vazut mai putini oameni care poraiesc pe-afara.

Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:“Miercurea, din saptamana Patimilor, este ultima zi cand se face curat. Astazi am intalnit oameni in jurul caselor facand curatenie, de aceea am hotarat sa dau si eu o mana de ajutor – sa matur.”

In anii trecuti, in saptamana Patimilor, oamenii faceau curat in casa si in jurul casei, iar acum strazile sunt tot mai pustii. 

Totusi, sunt si dintre cei care s-au sculat cu noaptea-n cap ca sa faca ordine. Desi in satul Ciorescu viata parca a fost pusa pe pauza, aceasta femeie, pe care am intilnit-o pe drum, ne spune ca face curat de dimineata, pentru a intilni Pastele in armonie. Iar cozonacul nu este cel mai important element al sarbatorii crestine.

“Ne pregatim de sarbatoare. Chiar daca nu ne permit sa ne intalnim, dar macar sa fie curat. Cozonacii nu e principal.”

Iar acest barbat facea curat, dar nu acasa la el, ci in sat, fiind angajat de la salubritate. E bucuros ca are de lucru, pentru ca la sfarsit de luna sa-si primeasca salariul si sa-si hraneasca familia. 

“Cine vrea, lucreaza, cine nu – nu. Deja am dat cu var copacii, mai avem aici un pic de lucru.”

Iar priamria si-a propus sa repare un drum, desi autoritatile ii indeamna pe toti sa stea in case si sa nu circule, mai ales de Paste. 

Alexandru VORNICU, PRIMARUL COMUNEI STAUCENI: “Pastram distanta sociala, conditie de baza, si am sugerat oamenilor sa poarte masti si manusi de protectie.”

Conform traditiei, astazi este ultima zi cand oamenii pot face lucrari in jurul casei, iar maine, gospodinele coc cozonaci si vopsesc ouale.