Mii de manifestanti s-au adunat duminica in fata sediului Ambasadei Frantei la Niamey, scandau impotriva Frantei si agitau steaguri ale Rusiei, potrivit unui jurnalist Le Figaro aflat la fata loculu, informeaza stirileprotv.ro

Atmosfera era extrem de tensionata fata de jurnalisti care acopera evenimentul, scrie cotidianul francez, citat de News.ro.

Acesti manifestanti participa la o adunare in sustinerea militarilor pucisti ai generalului Tchiani, care l-au rasturnat de la putere pe presedintele Mohamed Bazoum.

„Noi vrem Rusia”

„Vrem ca Franta sa plece”,  urla un manifestant, Hassane.

„De 60 de ani, Franta isi dicteaza vointa africanilor. Trebuie ca asta sa inceteze. Trebuie ca Nigerul sa-si recapete suveranitatea. Gratie generalului Tchiani, asa va fi in curand!”,  spune el.

„Noi vrem Rusia. Vrem ca partenerii nostri sa ne insoteasca in independenta noastra. Vrem sa urmam exemplul verilor nostri din Mali si Burkina Faso”,  comenteaza Abdoulaye, infasurat intr-un steag rusesc.

Placa pe care scrie „Ambasada Frantei” a fost smulsa, potrivit AFP, iar apoi calcata in picioare pe asfalt si inlocuita cu steagurile Rusiei si Nigerului.