Mii de oameni au demonstrat, joi, in centrul orasului Tbilisi din Georgia, pentru eliberarea fostului presedinte pro-occidental Mihail Saakasvili, care a fost incarcerat dupa revenirea din exil pe 1 octombrie, transmite Reuters, citata de News.ro.
La demonstratie au participat cele mai multe persoane de la arestarea lui Saakasvili pentru abuz de putere si ascunderea dovezilor pe vremea cand era presedinte, acuzatii despre care acesta afirma ca sunt motivate politic.
Saakashvili, care a intrat in greva foamei in inchisoare pe 1 octombrie, s-a adresat multimii intr-o declaratie scrisa citita pe o scena de avocatul sau.
”Este timpul sa salvam Georgia acum, de aceea trebuie sa fim impreuna … Aceasta Cartagina a raului, tradarii si asupririi va cadea cu siguranta”, a scris fostul presedinte, referindu-se la orasul antic distrus de razboi.
Multe steaguri nationale georgiene au fost vazute deasupra multimii, iar unii au tinut si steaguri ale Uniunii Europene.
Politicianul care a condus Revolutia Trandafirilor in 2003, care a pus capat presedintiei lui Eduard Sevardnaze, este un personaj important pentru membrii opozitiei, dar luat in deradere de catre detractorii sai din partidul de guvernamant al Georgiei.
A doua zi dupa arestarea lui Saakalvili, partidul de opozitie Miscarea Nationala Unita, fondat de fostul presedinte, a primit 30,7% din voturi la alegerile municipale, pierzand in fata partidului Visul Georgian, care a castigat 46,7%.
Nika Melia, presedintele UNM, urmeaza sa participe la turul doi al alegerilor primare din Tbilisi din 30 octombrie, despre care Saakasvili a afirmat in declaratia sa ca va fi ultimul pas catre inlaturarea regimului de guvernamant.

