A fost o noapte agitata la Londra, in asteptarea marelui eveniment. Zeci de mii de oamen, britanici sau straini, care au campat langa Palatul Buckingham, au petrecut in cinstea regelui, transmite stirileprotv.ro

A fost o forfota continua, alimentata de nerabdarea participarii la o incoronare istorica.

A fost o noapte magica la Londra, unde miile de oameni care asteapta pe marginea bulevardului unde va avea loc procesiunea regala au transformat aceasta asteptare intr-o adevarata sarbatoare. Cu fiecare ora care a trecut, numarul corturilor s-a inmultit si totul se intampla in siguranta. Politia a verificat toate bagajele celor care sunt prezenti pe marginea drumului.

Un baiat a tinut mortis sa ne transmita un mesaj: „Din Marea Britanie pana in Romania, aceasta este o seara foarte mare pentru noi. Suntem plini de dragoste si pace”.

Iar pentru o tanara, evenimentul are o dubla semnificatie.

Tanara: Bunicii mei s-au intalnit cand a fost incoronarea reginei. Sunt casatoriti de 50 de ani.

Reporter Stirile Pro TV: Tu esti casatorita?

Tanara: Nu, din cauza asta sunt aici. Sa-mi tineti pumnii.

Toata zona unde s-au amenajat corturi a fost, asadar, intr-o agitatie continua.

Poate singura problema pe timpul noptii a fost coada la toaleta, care pentru femei s-a intins pe cativa zeci de metri.

Insa, oamenii sunt entuziasmati ca au prins cele mai bune locuri pentru a-l vedea pe rege.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.