Sunt din nou revolte in capitala Greciei. Mii de oameni protesteaza miercuri in fata Parlamentului din Atena, la o saptamana dupa tragedia feroviara in care au murit 57 de oameni. La manifestatii participa si angajati din sectorul public, ceea ce perturba serviciile de metrou, tramvai si autobuz, dar si transportul cu feriboturile, care vor ramane in porturi, pe masura ce marinarii se vor alatura protestelor, transmite digi24.ro

Accidentul feroviar de pe 28 februarie a starnit un val de furie si indignare in Grecia fata de starea retelei feroviare, neglijenta autoritatilor, lipsa de investitii si de personal. Multi dintre pasagerii decedati erau studenti, care se intorceau acasa, in Salonic.  

Oficialii sindicatului feroviar au insistat ca au avertizat compania cu privire la problemele de siguranta pe linie. Iar guvernului i se aduc acuzatii majore cu privire la esecul sau de a continua reformele in domeniul sigurantei feroviare.  

Miercuri, nicio legatura maritima nu va fi asigurata intre continent si insule, iar trenurile vor ramane in gara a opta zi la rand. 

Angajatii serviciului public sunt chemati la proteste timp de 24 de ore, dar si invatatorii din ciclul primar, medicii, soferii de autobuze si conductorii de metrou.

Manifestatii urmeaza sa aiba din nou loc in intreaga tara, inclusiv doua la Atena. 

La Atena si la Salonic, al doilea cel mai important oras din tara, ciocniri violente au avut loc duminica intre politisti si manifestanti. 

In ultimele zile, imagini cu parinti sfatiati ingropandu-si copiii - transmise adesea in direct de posturi de televizine - au accentuat la furia din tara.

Premierul Kyriakos Mitsotakis le-a cerut duminica iertare familiilor victimelor. 

El a cerut ajutorul Uniunii Europene (UE), care urmeaza sa trimita saptamana aceasta la Atena experti de la Agentia Europeana a Cailor Ferate (ERA). 

Furia oamenilor vizeaza si societatea de cai ferate Hellenic Train. 

Strigand ”Asasinii!!”, manifestanti si-au exprimat furia, vineri, in fata sediului societatii, si au inscris acest cuvant pe sediul acesteia la Atena.

Operatorul Hellenic Train - insarcinat cu traficul pasagerilor si marfurilor - a raspuns acuzatiilor ca responsabilitatea intretinerii retelei revine companiei publice elene OSE.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.