Traficul aerian din Europa continua sa fie paralizat pentru a treia zi consecutiv. Doar ieri au fost amanate mai mult de 22 de mii de zboruri. Managerii aeroporturilor au inceput sa recurga la diferite solutii pentru a distra pasagerii nervosi ca nu pot zbura. La un aeroport din Germania au fost invitati clowni care au dat minispectacole.
Mii de pasageri au dormit a treia noapte consecutiv in aeroporturile din intreaga Europa. Sute de avioane sunt fixate la propriu de sol de un strat de gheata.
Echipele de dezapezire curata neintrerupt pistele, insa munca lor pare sa fie inutila. Din cauza zborurilor anulate de pe aeroportul englez Heathrow, numai compania British Airways pierde zilnic peste 10 milioane de euro. Unii pasageri blocati pe aeroportul londonez au incercat sa-si salveze vacanta si au luat cu asalt trenul Eurostar. Acesta pleaca din Londra catre Bruxelles si Paris. Sute de oameni au fost nevoiti sa stea in cozi imense pentru a prinde un loc in trenul salvator.


