Presedintele Belarusului, Aleksandr Lukasenko, a declarat luni ca manifestatiile impotriva realegerii sale, reprimate violent de fortele de ordine, au fost „teleghidate” din strainatate. Opozitia contesta rezzultatul scrutinului care l-a desemnat castigator pe Lukasenko cu 80%. In urma protestelor de duminica, peste 3.000 de oameni au fost arestati, informeaza BBC. Grupurile civice anunta ca cel putin o persoana a murit in urma reprimarii violente.

Ministerul de interne a negat faptul ca au existat morti. Conform datelor transmise de oficiali, au fost raniti 50 de civili si 39 de politisti. Politia a folosit gaze, gloante de cauciuc si tunuri de apa. 

Trei mii de oameni au fost arestati, dintre care aproximativ o treime la Minsk, iar restul in alte orase precum Brest, Gomel si Grodno, unde au avut loc proteste similare.

belarus

Orasele in care au avut loc proteste, dupa alegerile de duminica. Sursa: BBC

Lukasenko a spus despre proteste ca sunt „teleghidate” din strainatate si ca „papusari din Cehia” au ordonat opozitiei „sa-i faca pe oameni sa iasa in strada si sa ceara negocieri pentru un transfer al puterii”. 

 

„Am inregistrat apeluri din strainatate. Din Polonia, Marea Britanie, Republica Ceha, au existat apeluri pentru a teleghida, scuzati expresia, oile noastre”, a spus Lukasenko.

Rezultatele oficiale, care il dau pe Lukasenko castigator al alegerilor prezidentiale de duminica cu peste 80% din voturi, au fost respinse de candidata opozitiei, Svetlana Tihanovskaia, care a cerut ca presedintele sa cedeze puterea si a revendicat victoria.

„Rezultatele alegerilor anuntate de Comisia Electorala Centrala nu corespund realitatii si contrazic complet bunul simt”, a declarat purtatoarea sa de cuvant, Anna Krasulina, potrivit BBC.

Uniunea Europeana condamna reprimarea violenta a protestelor si cere numararea „exacta” a voturilor

Presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat luni reprimarea manifestatiilor din Belarus, cerand numararea „exacta” a voturilor, relateaza AFP si dpa, citate de Agerpres.

„Hartuirea si reprimarea violenta a manifestantilor pasnici nu-si au locul in Europa. Fac apel la autoritatile din Belarus sa vegheze ca voturile de la alegerile de ieri sa fie numarate cu exactitate si facute publice”, a transmis ea pe Twitter.

Un mesaj similar a venit si din partea sefului diplomatiei europene, Josep Borrell, care a condamnat „violenta disproportionata si inacceptabila din partea statului impotriva manifestantilor pasnici”, adresand totodata un avertisment autoritatilor de la Minsk. „Vom continua sa urmarim indeaproape evolutia situatiei pentru a evalua modul in care sa-si orienteze UE raspunsul si relatiile cu Belarus, tinand cont de evolutia situatiei”, a atentionat Borrell.

„Violenta impotriva manifestantilor nu este un raspuns”, a deplans la randul sau pe Twitter presedintele Consiliului european, Charles Michel, care a prevazut convocarea unui summit extraordinar la 24 si 25 septembrie consacrat relatiilor internationale, pe a carui agenda urmeaza sa figureze si situatia din Belarus.

Situatia din Belarus va fi discutata si la reuniunea informala a ministrilor de externe din bloc ce va fi organizata la sfarsitul acestei luni la Berlin si care va aduce in discutie si relatiile dificile cu China si Rusia, a mentionat un alt responsabil european.

Surse europene citate de AFP au mai precizat ca pentru adoptarea de noi sanctiuni impotriva Belarusului este nevoie de unanimitate si ca pozitia premierului ungar Viktor Orban va avea un rol determinant. Acesta a pledat pentru ridicarea sanctiunilor europene aflate inca in vigoare impotriva Belarusului, respectiv un embargo asupra vanzarilor de arme si de materiale ce ar putea servi la represiune, precum si interdictia intrarii in UE a patru persoane, insotita de blocarea averilor acestora.

Sursa: Digi24.ro