Autoritatea Independenta de Monitorizare, agentia care se ocupa de supravegherea respectarii drepturilor cetatenilor europeni in Regatul Unit dupa Brexit, a anuntat ca da in judecata ministerul de interne britanic din cauza regulilor legate de solicitarea statutului de rezident permanent de catre rezidentii temporari. IMA sustine ca in jur de 2,5 milioane de cetateni europeni cu statut de rezident temporar risa sa-si piarda dreptul de a lucra sau de a inchiria o locuinta in UK.

Acordul Brexit incheiat intre Londra si Bruxelles stabileste si crearea IMA, autoritate insarcinata sa vegheze ca guvernul de la Londra si administratiile locale britanice aplica prevederile acordului.

Conform acestui acord, cetatenii din statele UE care pana la finele anului 2020 au trait cel putin cinci ani in Regatul Unit pot primi dreptul de rezident permanent, in virtutea caruia beneficiaza aproape de aceleasi drepturi precum cetatenii britanici, ceilalti putand beneficia de statutul de rezident temporar (n. red. - pre-settled status) pana la implinirea respectivului termen de cinci ani, cand pot primi, la cerere, statutul de rezident permanent, conform EFE, citat de Agerpres.

Insa aceasta cerere trebuie formulata inaintea expirarii termenului corespunzator, iar daca nu fac acest demers la timp risca sa piarda anumite drepturi,  fapt despre care IMA spune ca este ilegal, acesta fiind motivul pentru care a dat in judecata Ministerul de Interne de la Londra. Ministerul britanic respinge acuzatia. 

Demersul vine dupa ce unele organizatii de aparare a drepturilor cetatenilor europeni in Regatul Unit au sustinut ca acest sistem este incorect, intrucat unii dintre cetatenii europeni ar putea pur si simplu sa uite sa ceara statutul de rezident permanent inainte sa le expire cel de rezident temporar, invocand ca argument si posibile cazuri speciale in randul unor persoane varstnice sau vulnerabile.

Sursa: