Ministerul Sanatatii vine cu precizari privind pozitia pe care o ocupa tara noastra in lume dupa numarul de decese provocate de Covid-19 asta dupa ce ieri, Guvernul a transmis un comunicat eronat prin care informa ca tara noastra se pozitioneaza pe locul trei in lume dupa numarul de decese raportate. Informatia a fost ulterior mediatizata de portalele de stiri.
In comunicatul emis ieri de Guvern se arata ca:
"Secretarul de stat al MSMPS, Tatiana Zatic, a prezentat informatii actualizate privind situatia epidemiologica din tara noastra si derularea procesului de vaccinare anti-Covid. Datele prezentate releva faptul ca situatia este ingrijoratoare. Numai in ultima saptamana rata de cazuri letale a crescut cu peste 30%, Republica Moldova pozitionandu-se pe locul 3 in lume dupa numarul de decese raportate."
Ulterior, comunicatul a fost modificat, fiind omisa informatia privind clasificarea.
Potrivit ministerului Sanatatii, Republica Moldova ocupa locul 28 in lume dupa numarul de decese raportate.


