Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat miercuri ca Franta este un „aliat solid si de incredere” al Statelor Unite, dar ca este necesara implicarea Chinei, dupa declaratiile controversate ale presedintelui francez Emmanuel Macron, transmite hotnews.ro.
„Intentionam sa ramanem aliati puternici si de incredere ai Statelor Unite ale Americii. Sa nu intelegeti gresit”, a spus Bruno Le Maire, care a participat la reuniunile de primavara, de la Washington, ale Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, relateaza AFP si Agerpres.
„Inainte de a merge in China, presedintele Macron l-a sunat pe presedintele Biden (...) pentru a coordona efectiv pozitiile americane si franceze fata de China”, a subliniat ministrul francez.
Presedintele Macron a provocat un val de neintelegere in SUA si in Europa facand apel la Uniunea Europeana sa nu urmeze Washingtonului sau Beijingului in chestiunea Taiwanului, declaratii interpretate ca o distantare fata de Washington.
„Nu avem vocatia de a fi idiotul satului”
Intrebat despre acest subiect, Bruno Le Maire a apreciat ca este o prioritate „sa cerem Chinei sa opreasca escaladarea din Taiwan”.
Din punct de vedere economic, el a deplans faptul ca „unii (...) in SUA cred ca ar fi necesara decuplarea completa a economiilor occidentale - americana si europene - de economia chineza”, in contextul in care „volumul comertului dintre China si SUA nu au fost niciodata atat de ridicat”.
„Asadar, Europei i se cere sa renunte la un comert care a crescut intre SUA si China. Nu avem vocatia de a fi idiotul satului, care se lasa pacalit si care lasa alte puteri sa faca comert”, a mai declarat el.
Exporturile si importurile de bunuri si servicii intre SUA si China au atins in 2022 cel mai inalt nivel din istorie, potrivit datelor Departamentului american de Comert. Dar China si-a pierdut rangul de cel mai mare partener comercial al SUA in favoarea Uniunii Europene, o premiera dupa razboiul comercial din 2019.
Ministrul francez al Economiei considera de asemenea ca este necesar sa se urmareasca in continuare implicarea Chinei, fie ca este vorba de a nu vinde arme Rusiei, de a lupta impotriva schimbarilor climatice sau de a restructura datoria tarilor sarace, sector in care Beijingul este unul din principalii creditori.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


