Ministrul german al apararii Boris Pistorius a reactionat cu scepticism duminica la initiativa Chinei pentru pace in Ucraina, informeaza agentiile Reuters si Agerpres, transmite hotnews.ro

„Cand aud informatii - si nu stiu daca ele sunt adevarate - potrivit carora China ar intentiona sa furnizeze drone-kamikaze Rusiei, in timp ce prezinta in acelasi timp un „plan de pace”, atunci eu sugerez sa judecam China dupa actiunile sale, nu dupa vorbe”, a declarat Pistorius la postul public de radio Deutchlandfunk.

In editia sa de vineri, saptamanalul german Der Spiegel informa ca Beijingul preconizeaza sa inceapa o productie la scara mare de drone de atac kamikaze in contul armatei ruse in vederea unei posibile utilizari a acestora in Ucraina.

SUA au acuzat la randul lor in aceasta saptamana China ca are in vedere sa furnizeze arme Rusiei pentru a-i sprijini ofensiva in Ucraina, ceea ce Beijingul dezminte.

Joi seara, cancelarul german Olaf Scholz a indemnat sa nu existe „iluzii” cu privire la China in conflictul ucrainean, subliniind ca aceasta nu a criticat pana acum invazia rusa.

Propunerea Chinei pentru Ucraina, care nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumera 12 principii de actiune, printre care incetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranitatii, respingerea recurgerii la arme nucleare etc., nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina.

Initiativa chineza a fost primita favorabil de Moscova, conform unei declaratii transmise vineri prin Ministerul sau de Externe, care isi reafirma disponibilitatea pentru dialog, insa in conditiile recunoasterii „noilor realitati teritoriale” din Ucraina.

Boris Pistorius: Kievul decide cand sa inceapa negocieri cu Moscova. Crimeea trebuie restituita Ucrainei

Potrivit lui Boris Pistorius, Kievul este cel care trebuie sa decida cand si in ce conditii sa inceapa negocieri cu Moscova si acelasi lucru este valabil pentru orice decizie asupra eliberarii Peninsulei Crimeea, pe care Rusia a anexat-o in 2014.

„Da, Crimeea este teritoriu ucrainean si de aceea el trebuie restituit” (de Rusia Ucrainei), a declarat ministrul german al apararii. „Insa, din nou: aceasta nu este o decizie care tine de noi”, a subliniat ministrul german.

Presedintele ucrainean Zelenski a declarat in repetate randuri ca trupele sale vor alunga in cele din urma Rusia din teritoriile capturate, inclusiv din Peninsula Crimeea.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.