O eventuala desfasurare de trupe NATO in Ucraina risca sa provoace un al treilea razboi mondial, a afirmat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani, transmite digi24.ro.

„Nu cred ca NATO ar trebui sa intre in Ucraina”, a spus Tajani, dupa ce presedintele francez Emmanuel Macron a evocat din nou aceasta posibilitate. 

„Sper sa nu se intample”, a raspuns el, intrebat fiind despre posibilitatea ca trupe franceze sa fie desfasurate acolo. 

„A intra si a purta razboi cu Rusia inseamna a risca un al treilea razboi mondial”, a spus el, excluzand trimiterea de trupe italiene pentru a ajuta Kievul impotriva invaziei ruse.

„Noi aparam dreptul international si libertatea Ucrainei, dar nu vrem sa intram in razboi cu Rusia, dam Kievului instrumente militare, economice si tehnice de toate tipurile, dar intrarea in razboi mi se pare o greseala, si niciun italian - si nicio persoana de bun-simt - nu doreste asta”, a adaugat el. 

„Militarii nostri se descurca bine cu ceea ce fac in Marea Rosie pentru a ne proteja navele, se descurca bine in Liban, in Africa si Irak, ei sunt aducatori de pace si libertate, noi nu suntem in razboi cu Rusia”, a subliniat ministrul italian. 

Antonio Tajani este si vicepremier si lider al partidului de centru-dreapta Forza Italia, fondat de Silvio Berlusconi.