Ungaria isi modernizeaza fortele armate cu munitie de croaziera, cunoscuta sub numele de drone kamikaze - a anuntat vineri, la Baile Tusnad, ministrul ungar al apararii, transmite stirileprotv.ro.
In cadrul celei de-a 32-a editii a Universitatii Libere de Vara si Taberei Studentesti de la Balvanyos, Kristof Szalay-Bobrovniczky a luat cuvantul la dezbaterea intitulata "Pacea necesita forta! - Dupa summit-ul NATO", declarand ca dezvoltarea fortelor armate ungare, inclusiv dezvoltarea de echipamente, progreseaza intr-un ritm alert, relateaza MTI, potrivit News.ro.
El a explicat ca fortele armate ungare se afla intr-un proces de transformare completa a armamentului, inceput in ultimii 6-8 ani, care urmareste inlocuirea resturilor tehnologiei sovietice depasite.
Dezvoltarea fortelor armate ungare are acum o orientare europeana, mai precis germano-franceza. In 2021, Ungaria a fost cel mai mare cumparator al industriei germane de aparare, depasind Statele Unite, iar anul trecut a fost al doilea cumparator, dupa Ucraina, cu aproximativ 1 miliard de euro, a detaliat Kristof Szalay-Bobrovniczky.
Dezvoltarea dotarii tehnice continua – a spus el - adaugand ca Ungaria, pe baza invatamintelor militare ale razboiului ruso-ucrainean, a decis sa achizitioneze un nou mijloc de inalta tehnologie, bazata pe tehnologie israeliana si fabricat in coproductie germano-israeliana, asa-numitele rachete de croaziera.
Ministrul a declarat presei publice: Ungaria cumpara de la conglomeratul Rheinmetall – UVision drone foarte moderne, care au o capacitate de atac de inalta precizie si pot fi retrase in absenta unei tinte.
„Dezvoltarea fortelor armate continua insa si in alte domenii, vom completa armata profesionista cu o componenta de protectie a teritoriului, astfel incat apararea tarii nu le mai revine exclusiv militarilor profesionisti dotati cu echipamente de inalta tehnologie, prezenti la bazele militare, ci se va infiinta si o componenta de protectie a obiectivelor de fond cu rezervistii prezenti, sub forma unei organizari capilare, in toate subunitatile administrative ale tarii”, a declarat ministrul apararii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


