Ministrul ucrainean al energiei, Herman Haluscenko, a declarat ca Romania ia in calcul posibilitatea de a redirectiona o parte din veniturile companiilor din domeniul energiei catre refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei, potrivit agentiei ucrainene RBC. Potrivit oficialului ucrainean, care s-a intalnit cu ministrul roman de externe, Luminita Odobescu, aceste companii au incasat multi bani ca urmare a cresterii preturilor dupa invazia declansata de Rusia in Ucraina, anunta g4media.ro.
Haluscenko si Odobescu s-au intalnit in marja Conferintei privind reconstructia Ucrainei, gazduita de Londra, intre 21 si 22 iunie. Cei doi oficiali au discutat despre asistenta acordata domeniului energetic ucrainean pentru refacerea infrastructurii distruse de atacurile rusesti. ”In timpul intalnirii, ministrii au acordat o atentie deosebita apelului Ministerului Energiei al Ucrainei catre partenerii straini de a imparti veniturile suplimentare pe care companiile energetice le-au obtinut ca urmare a razboiului declansat de Rusia in Ucraina si care a dus la majorari semnificative de pret pe pietele de energie si, apoi, la venituri neplanificate pentru cei de pe piata respectiva” – se arata intr-un comunicat al Ministerului Energiei de la Kiev.
Ca raspuns la acest apel, noteaza institutia, ministrul roman al energiei, Virgil Popescu, a informat partea ucraineana despre disponibilitatea Romaniei de a examina aceasta initiativa. In cadrul intalnirii de la Londra, Herman Haluscenko si Luminita Odobescu au analizat modalitati si directii de implementare a intentiilor respective.
Agentia ucraineana RBC noteaza ca, anterior, ministrul ucrainean al energiei, Herman Haluscenko, a declarat ca
societatile energetice internationale care au realizat profituri ”incredibile” din cauza cresterilor preturilor in timpul razboiului ar trebui sa foloseasca o parte din acesti bani pentru a reface infrastructura energetica distrusa a Ucrainei.
Primele cinci companii – BP, Chevron, ExxonMobil, Total si Shell – au obtinut anul trecut un profit record de 200 de miliarde de dolari, fata de castigul din anul anterior – potrivit ministrului ucrainean al energiei. Prima decizie de a aloca 10% (12 milioane de euro) din profiturile excedentare pentru refacerea Ucrainei a fost luata de compania internationala Ignitis Group, cu sediul la Vilnius (Lituania).
Potrivit Bancii Mondiale si Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, sistemul energetic al Ucrainei ramane extrem de vulnerabil, functionand cu o marja limitata de siguranta. Daunele aduse sistemului energetic al Ucrainei – cu exceptia distrugerii hidrocentralei Kahovka – se ridica la peste 10 miliarde de dolari.


