Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, declara ca aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale provenite din Rusia nu este afectata de decizia gigantului energetic rus Gazprom de a opri livrarile de gaze catre Polonia si Bulgaria, iar tranzitul de gaze prin Bulgaria va continua, relateaza The Associated Press, citat de News.ro.
”Vestea ca livrarile companiei Gazprom in Bulgaria au incetat ar putea fi ingrijoratoare, dar tranzitul de gaze provenite din Rusia catre Ungaria prin Bulgaria va continua”, a declarat Peter Szijjarto, miercuri, intr-un videoclip postat pe pagina de Facebook.
”As dori sa reasigur pe toata lumea de faptul ca daca gazele nu sunt livrate Bulgariei, nu inseamna ca tranzitul prin Bulgaria va fi oprit”, a mai spus el.
Szijjarto a mai subliniat ca Ungaria primeste aproximativ 3.5 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia pe an printr-o conducta care trece prin Turcia, Bulgaria si Serbia.
El a adaugat ca aprovizionarea a fost asigurata dupa ce Ungaria a ajuns la un acord cu Rusia prin care plata pentru gazul furnizat catre Gazprombank trebuie achitata in euro, iar ulterior convertita in ruble.
Gazprom a anuntat ca va suspenda livrarile de gaze catre Bulgaria si Polonia incepand de miercuri, dupa ce aceste tari au refuzat sa se conformeze cererii presedintelui rus Vladimir Putin sa plateasca livrarile de gaze provenite din Rusia in ruble.


