Alertă de călătorie în Iran. Ambasada Republicii Moldova Iran cu reședința la Baku îndeamnă moldovenii să renunțe la deplasările și tranzitul prin această țară, așa cum tensiunile dintre Statele Unite și Iran cresc de la o zi la alta, pe fondul unor mișcări militare fără precedent în regiune. Washingtonul își consolidează prezența aeronavală, în timp ce Teheranul își întărește infrastructura strategică. Diplomația încearcă să țină pasul cu evoluțiile din teren, însă fără rezultate vizibile până acum. În acest moment, totul depinde de o decizie politică ce ar putea aprinde regiunea.  

Statele Unite își consolidează rapid prezența militară în jurul Iranului, pe fondul informațiilor potrivit cărora Washingtonul ar putea lua o decizie privind o lovitură militară în următoarele zile. Presa americană, inclusiv CNN, relatează că forțele americane sunt pregătite operațional, deși nu a fost anunțată o decizie politică finală.

Andreas HATZIDIAKOS, ANALIST POLITIC: „Aș spune că atât Iranul, cât și SUA își arată forța în ultimele săptămâni. Iranul a desfășurat exerciții în Strâmtoarea Hormuz. SUA realizează o consolidare majoră în regiune.”

Imagini din satelit publicate de o companie chineză arată desfășurări recente de avioane americane în baze din Iordania, Qatar și Arabia Saudită. În Iordania apar avioane de generația a cincea F-35 și aparate de război electronic, esențiale într-o eventuală campanie aeriană de amploare.  

În regiune se află deja două portavioane americane, iar sute de aeronave de luptă și de realimentare au fost repoziționate mai aproape de Iran. În Europa, șapte avioane cisternă ale Forțelor Aeriene SUA au fost observate la Sofia.

Autoritățile bulgare susțin că este vorba despre exerciții NATO, însă amploarea mișcărilor militare alimentează speculațiile privind pregătirea unei operațiuni majore. Potrivit unor publicații americane, desfășurarea actuală este cea mai amplă de la invazia Irakului din 2003 și ar permite nu doar o lovitură punctuală, ci o campanie susținută de săptămâni.

Andreas HATZIDIAKOS, ANALIST POLITIC: „Cred că Trump nu este preocupat în mod special de schimbarea regimului, ci de impactul pozitiv asupra propriei imagini. Nu caută un acord permanent, ci unul realist, de exemplu o înghețare a îmbogățirii nucleare pentru 3-5 ani, care ar acoperi mandatul său. Vrea o victorie.”

În același timp, apar divergențe între Washington și Londra. CNN și The Times scriu că premierul britanic Keir Starmer ar fi refuzat solicitarea președintelui Donald Trump de a utiliza baze britanice pentru o eventuală lovitură asupra Iranului, invocând riscuri juridice internaționale. Refuzul ar complica anumite scenarii militare. Folosirea bazelor mai apropiate de Iran ar permite bombardierelor strategice americane să lovească mai rapid și să revină pentru noi misiuni, însă ar expune infrastructura aliată la eventuale represalii iraniene cu rachete. Cealaltă variantă ar presupune lansarea bombardierelor direct din Statele Unite, așa cum s-a întâmplat în atacurile anterioare, dar asta ar limita ritmul operațiunilor. O a treia opțiune analizată de experți este o combinație între lovituri aeriene, atacuri navale și operațiuni cibernetice, menite să paralizeze infrastructura militară și nucleară a Iranului fără o intervenție terestră.

Ellias DEHNAVI, ANALIST MILITAR: „Gărzile Revoluționare Islamice ar recurge cu siguranță la represalii simetrice. Bazele americane din țările arabe și din Golful Persic ar fi ținte imediate. O altă opțiune ar fi închiderea Strâmtorii Hormuz.”

Analize citate de CNN arată că Iranul a reconstruit baze de rachete avariate anul trecut și fortifică facilități nucleare prin consolidarea tunelurilor și acoperirea siturilor cu beton și straturi masive de pământ. În paralel, negocierile diplomatice continuă, dar fără rezultate concrete. Oficialii americani susțin că obiectivul este împiedicarea Iranului de a obține arma nucleară. Teheranul insistă că programul său are scop civil și avertizează că nu va ceda sub presiune.