În această noapte, misiunea Artemis a ajuns în punctul culminant. Echipajul navetei Orion a avut șansa să observe fața ascunsă a Lunii, cea care nu este niciodată vizibilă de pe Terra. Survolul lunar a durat aproape 7 ore, timp în care cei 4 astronauți au doborât și un record. Au devenit primii oameni care s-au îndepărtat cel mai mult de planeta albastră, la peste 400 de mii de kilometri, adică de o mie de ori mai departe decât se află Stația Spațială Internațională. După o zbor deasupra Lunii plin de momente memorabile, cei patru astronauți ai misiunii Artemis și-au reluat drumul spre Pământ.

„Tuturor celor de pe Pământ și din jurul Pământului, de lângă Lună vă transmitem că vă iubim. " 

Survolul lunar a început la 21:45, ora României, când Luna și-a făcut apariția în hubloul capsulei Orion.

„Se fac înregistrări, iar documentarea internă a configurației și a observațiilor este în curs de desfășurare."

Unul dintre cele mai așteptate momente s-a petrecut în jurul orei 2 dimineața, când cei 4 astronauți au doborât recordul misiunii Apollo 13. Au devenit astfel primii oameni care s-au îndepărtat cel mai mult de planeta albastră, la peste 400 de mii de kilometri, cu aproape 7 mii de kilometri mai departe decât au ajuns astronauții misiunii Apollo 13. 

„Ne uităm prin hublou ca niște copii care nu se mai satură de priveliște. Este uluitor! Mulțumim pentru acest privilegiu.”

Zborul de aproape 7 ore în jurul Lunii a fost transmis în direct, cu excepția momentului în care capsula Orion a trecut prin spatele satelitului natural al Terrei. Și asta pentru că semnalele radio și laser, care permit comunicarea cu nava spațială, au fost blocate de satelitul natural al pământului. Astfel, timp de 40 de minute, cei patru astronauți au fost singuri, rupți de centrul de comanda de la Houston.

Christina KOCH, ASTRONAUT: „Houston, vă recepționăm și ne bucurăm nespus să auzim din nou vești de pe Pământ! ”

Survolul lunar s-a încheiat cu o eclipsă de Soare văzută de la bordul navetei Orion. 

„Purtăm ochelarii de eclipsă. A fost o experiență cu adevărat spectaculoasă. ”

Juliane GROSS, LIDER DE ECHIPA ARTEMIS: „Au parte de panorame extraordinare ale acelui crater, cu umbre și adâncimi pe care numai ochiul uman le poate sesiza. Au laptop-urile personale cu care vor filma si pe care sunt incărcate deja niște hărți pe care vor putea marca în timp real anumite detalii observate.” 

Toți cei patru astronauți au fost instruiți mai bine de doi ani să poată studia formațiunile geologice, pentru a le descrie, iar notele și fotografiile lor ar trebui să le permită specialiștilor de la NASA să afle mai multe informații despre geologia și istoria satelitului natural al Terrei. Între timp, toți cei interesați de această misiune fascinantă pot urmări pas cu pas ce se întâmplă pe naveta Orion. De pildă, cum își verifică astronauții echipamentele, cum fac gimnastică, se trezesc pe muzică...

Christina KOCH, ASTRONAUT: „Asta e cina lui Jeremy, în spațiu toată hrana o avem în pungi de plastic sau metalice pentru ca trebuie să rehidratăm cam totul. Acesta este un cocktail de creveți rehidratat și să știți că e chiar gustos. Iar aici e niste fasole verde înca nerehidratata, pentru că si în Spațiu trebuie să ne mâncăm legumele, dar nu vă faceți griji, ne-au dat și macaroane cu brânză la noi.”

Astronauții vor reveni pe Pământ sâmbătă, pe 11 apilie.