Dorinta de a fi pace in lume este o tema mult uzitata de concurentele la concursurile internationale de frumusete, insa in competitia din acest an, Miss Singapore va face din aceasta dorinta si tema costumului sau, informeaza DPA.



La finala Miss Univers, gazduita în acest an de Thailanda, în luna decembrie, Zahra Khanum, va purta o rochie inspirata de summitul istoric dintre presedintele american Donald Trump si liderul nor-coreean Kim Jong Un de la începutul acestui an.

Summit-ul, desfasurat în Singapore, a fost prima întâlnire de acest fel, între liderul unui stat izolat si un presedinte american.

 

Partea superioara a rochiei va consta dintr-un corset caruia i-a fost atasata o pereche uriasa de aripi de porumbel de culoare alba si un semn al pacii, din material, care va orna decolteul.

Fusta rochiei, de culoare albastru electric, va fi decorata cu un print înfatisând o strângere de mâna între doua brate, unul în culorile SUA si altul în cele ale Coreii de Nord, pe fundalul unui cer cu cladiri emblematice din Singapore.

″În conditiile în care summitul era despre a face pace, era normal sa alegem tema pacii mondiale”, a declarat Moe Kasim, creatorul costumului, într-un interviu pentru publicatia locala AsiaOne.

Tema “se bazeaza exclusiv pe un eveniment istoric urmarit la nivel international care a avut loc în Singapore, ceea e destul destul de unic”, a adaugat el.

Sectiunea dedicata costumelor nationale din cadrul concursului ofera concurentelor posibilitatea de a-si prezenta tara, obiceiurile si atractiile acesteia, uneori cu rezultate ciudate, asa cum s-a întâmplat în 2015, atunci Miss Thailanda a aparut pe scena într-un costum care imita un tuk-tuk - faimosul mini vehicol pe trei roti din tara sa - echipat cu faruri si ghidon.

Sursa: Agerpres