Westminster Abbey a dezvaluit cine a fost personajul misterios, cu mantie neagra, care a avut o scurta aparitie la ceremonia de incoronare a regelui Charles al III-lea si care a facut senzatie pe retelele de socializare, transmite stirileprotv.ro.
Fanii regali care au urmarit incoronarea regelui Charles al III-lea au ramas uimiti cand au vazut un personaj inspaimantator traversand in graba prin Westminster Abbey in timpul evenimentului istoric din 6 mai.
Personajul misterios imbracat in straie negre a fost vazut fugind pe sub balustrada abatiei, tinand in mana ceea ce parea a fi un toiag lung, desi unele persoane au descris-o ca fiind o coasa sau ca ar fi fost chiar si fantoma Printesei Diana, decedata in 1997.
Unii au apelat la retelele de socializare, sustinand ca figura misterioasa era "Moartea" care isi facea aparitia.
Cu toate acestea, cei de la Westminster Abbey au fost intrebati despre adevarata identitate a figurii curioase pentru a pune capat speculatiilor.
Reactia abatiei
Astfel, abatia a transmis ca a fost doar un laic, care isi vedea de treburile sale in timpul incoronarii, sesizat in timpul transmisiunii TV care a fost urmarita de aproape 19 milioane de persoane doar in Marea Britanie.
Uneori, laicii pot fi vazuti purtand un toiag in fata unui episcop sau a unui decan ca simbol al functiei, noteaza Daily Star.
Printre principalele indatoriri si responsabilitati se numarau "asigurarea unei comunicari eficiente", "asistarea la gestionarea eficienta a tuturor evenimentelor, liturgice si laice din catedrala, "cu ingrijirea, pregatirea si intretinerea corespunzatoare a tuturor obiectelor folosite in cadrul slujbelor", precum si multe alte sarcini.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


