Un lingou de aur descoperit intr-o cladire, nu departe de centrul capitalei Ciudad de Mexico in 1981, facea parte din prada de razboi obtinuta in 1520 de conquistadorii spanioli ai lui Hernan Cortes, potrivit unui studiu publicat vineri si citat de AFP.

Originea lingoului de aur, descoperit intamplator de muncitori in timpul unor lucrari la fundatia unei cladiri, a fost considerat un mister timp de 40 de ani.

Dar analizele cu raze X au permis sa se determine ca piesa corespunde epocii in care conquistadorii spanioli au furat aurul aztecilor, a precizat Institutul National de Antroplogie si Istorie din Mexic.

In 1520, Cortes si colegii lui de arme au fugit din mica insula acum disparuta Tenochtitlan, unde era situata capitala imperiului aztec, ducand cu ei comoara imparatului Moctezuma.

„Acest lingou era o piesa cheie din puzzle-ul acestui eveniment istoric ce coincide cu relatarile conquistadorului spaniol Bernal Diaz del Castillo privind lingourile obtinute dupa topirea aurului lui Moctezuma”, a asigurat Institutul.

In fuga lor din insula, la presiunea aztecilor, spaniolii au pierdut acest lingou pe o ruta din nordul capitalei Tenochtitlan.

Acest lingou de aur, cu o greutate de 2 kg, a fost gasit la 13 martie 1981, pe amplasamentul acestei rute.

Spaniolii, aliati popoarelor indigene ostile aztecilor, i-au invins pana la urma pe azteci iar Tenochtitlan a cazut in mainile lor, la 15 august 1521.

Dar tezaurul lui Moctezuma nu a mai fost recuperat niciodata.

Sursa: