Miting de amploare al opozitiei in Varsovia. Peste un milion de oameni au iesit in strada pentru a participa la un mars antiguvernamental. Manifestantii s-au adunat pe strazile capitalei Poloniei cu drapele si au scandat sloganuri impotriva guvernarii. Se intampla cu doua saptamani inainte de alegerile legislative.
La Varsovia, manifestantii au agitat steaguri poloneze si aveau o inima alb-rosie, simbolul coalitiei de centru, lipita pe piept. Oamenii scandau in cor si strigau dezacordul fata de guvernul actual.
Participantii au parcurs un traseu de 4 kilometri, in fruntea acestora fiind liderul de opozitie.
Presa din Polonia scrie ca aproximativ un milion de oameni au iesit in centrul Varsoviei la marsul antiguvernamental. Protestatarii sunt suparati din cauza costului ridicat al vietii si al masurilor guvernului care au blocat accesarea a peste 35 de miliarde de euro din fondul de rezilienta al UE. Manifestatia, care a avut loc cu 2 saptamani inaintea alegerilor legislative, a fost organizata de partidul de opozitie Platforma Civica. Formatiunea este condusa de fostul sef al Consiliului European, Donald Tusk.
Datele arata totusi ca primul in sondaje ramane partidul aflat la conducere.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

