Viitoarea vizita a regelui Charles al III-lea in Franta, fie la Versailles, fie intr-o podgorie din Bordeaux, este menita sa celebreze prietenia franco-britanica de lunga durata, care a fost afectata de o serie de dispute, au declarat miercuri Londra si Parisul, potrivit AFP, scrie hotnews.ro.
Relatiile dintre cele doua tari au avut de suferit in ultimii ani ca urmare a Brexitului si a crizei migratiei, zeci de mii de migranti sosind pe coastele britanice din Franta.
Dar vizita de stat a regelui si reginei Camilla la Paris si Bordeaux, programata intre 20 si 22 septembrie, simbolizeaza o incalzire franco-britanica care a inceput deja cu premierul Rishi Sunak.
Programata initial pentru luna martie si apoi amanata, „vizita de stat va sarbatori relatia dintre Marea Britanie si Franta, subliniind istoria, cultura si valorile noastre comune”, a declarat Chris Fitzgerald, secretarul particular al regelui, in fata presei.
„Va fi, de asemenea, o oportunitate de a privi spre viitor si de a arata numeroasele moduri in care Marea Britanie si Franta lucreaza impreuna”, a adaugat el.
Un oficial britanic din cadrul Ministerului britanic de Externe a subliniat ca relatiile s-au „imbunatatit constant” de la un summit bilateral desfasurat la Paris in martie, la care au participat Rishi Sunak si mai multi ministri ai acestuia, in contrast puternic cu guvernele lui Boris Johnson si Liz Truss.
La Paris, Palatul Elysee a salutat vizita ca fiind „o onoare pentru Franta si ilustreaza profunzimea legaturilor istorice care unesc cele doua tari ale noastre”.
Presedintia franceza a subliniat „legaturile puternice dintre Regele Charles al III-lea si Franta, precum si relatia de lunga durata dintre cei doi sefi de stat”.


