Printul mostenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed, a fost ales sambata presedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), dupa moartea seicului Khalifa bin Zayed Al-Nahyan.

Publicat:14.05.2022, 14:42

Printul, cunoscut sub initialele MBZ, era considerat deja conducatorul de facto al EAU. El il va inlocui pe fratele sau vitreg, Khalifa bin Zayed al-Nahyan, decedat vineri.

Noul presedinte a fost ales de Consiliul Suprem al Federatiei Emiratelor, a transmis agentia oficiala de presa WAM, preluata de AFP si Agerpres.

Reuters mentioneaza ca MBZ, in varsta de de 61 de ani, a transformat armata Emiratelor intr-o forta de inalta tehnologie, ceea ce a contribuit, alaturi de resursele petroliere si rolul de centru mondial de afaceri, la cresterea influentei internationale a EAU.

Fosta ambasadoare americana la Abu Dhabi, Barbara Leaf, apreciaza ca printul are „o linie de gandire oarecum fatalista”, conform careia conducatorii din zona Golfului Persic nu se mai pot baza pe Statele Unite, principalul lor sustinator din trecut, in special dupa ce Washingtonul l-a abandonat pe presedintele egiptean Hosni Mubarak in timpul Primaverii Arabe, valul de miscari de protest din 2011.

MBZ a sustinut in 2013 rasturnarea de la putere a presedintelui ales Mohammed Mursi, liderul Fratiei Musulmane, in urma unui puci. El este cunoscut si pentru promovarea printului saudit Mohammed bin Salman, care si-a consolidat puterea la Riyadh printr-o lovitura de palat, in 2017.

Educat in tara sa si la colegiul militar pentru ofiteri Sandhurst din Regatul Unit, MBZ a devenit tot mai neincrezator in islamisti, in special dupa ce doi compatrioti de-ai sai au participat la atentatele de la 11 septembrie 2001. In 2007, la o intalnire cu oficiali americani, el le-a spus, potrivit Wikileaks: „Sunt arab, sunt musulman si ma rog. Iar in anii 1970 si la inceputul anilor 1980 am fost unul din ei. Cred ca indivizii acestia au un plan”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: