2022 debuteaza in Republica Moldova si Bulgaria cu o situatie pe care putini ar fi anticipat-o anul trecut pe vremea asta: doua cupluri politice cu diplome de Harvard (pe bune) au ajuns sa conduca cele doua tari vecine noua. La Chisinau sunt la putere Maia Sandu si Natalia Gavrilita, care s-au cunoscut in timp ce faceau mastere in Public Policy la Kennedy School of Government a Universitatii Harvard. La Sofia, noul premier Kiril Petkov si ministrul de finante Asen Vasiliev s-au intalnit tot la Harvard, unde primul facea MBA iar celalalt Economie.
Toti patru au pornit in viata publica cu profile mai curand tehnocrate, in ideea de a ajuta de pe margine guverne si lideri pro-europeni, lucru evident mai ales in cazul celor doi bulgari, antreprenori in business-ul privat. Insa cum sefii politici credibili se lasau asteptati in ambele tari, cele doua echipe s-au vazut nevoite sa-si asume reforma pe cont propriu, construind de la zero partide anti-sistem si castigand cu ele alegerile: in Moldova in iunie 2021; iar in Bulgaria in noiembrie. Si pentru a duce paralela mai departe, ambele cupluri sunt asimetrice cam in acelasi fel: Gavrilita si Vasiliev sunt mai rezervati si cerebrali, pe cand Maia Sandu si Petkov sunt locomotivele carismatice ale partidelor lor (bulgarul fiind o copie extrovertita a lui Travolta; iar Maia, o mana de fier bine ascunsa sub o aparitie fragila).
Marea surpriza e cum de s-a putut intampla asa ceva in doua societati est-europene sarace si clientelare, dupa un intreg deceniu de diatribe populiste anti-elita, nu doar in regiunea noastra, ci in toata Europa. Traim vremuri cand e de rusine sa etalezi diplome prestigioase – iar daca totusi o faci, trebuie ca macar sa para ca te scuzi si invoci circumstante atenuante (“da, se intampla sa fi absolvit la … dar nu pe asta ma bazez cand vin in fata dv ca sa …”). Am mai povestit cred o discutie de acum cativa ani cu politologul bulgar Ivan Krastev, in care el explica cum competenta si validarea profesionala externa devin in regiunea noastra mai curand un dezavantaj electoral, lumea stresata de crize si incertitudine fiind convinsa sa voteze mediocritati reprezentative: “da, suntem cam hoti si incompetenti, si voi stiti asta, si noi stim ca voi stiti, dar fiind asa noi suntem de fapt mai aproape de voi, poporul, nu va vom abandona la bine sau la rau, ca oricum n-avem unde ne duce, deci vom suferi si vom muri alaturi de voi, daca e”. Se ofera empatie, Einfuhlung, nu buna guvernare, iar chestia functioneaza.
Deci nici la Chisinau, nici la Sofia nou-venitii in politica din lumea cosmopolita, globalizata, nu vor avea o viata usoara, nici vreo perioada de gratie acordata de public si presa cu agenda. Dar spre deosebire de partidul omolog de la noi, USR-Plus, ei macar au luat puterea reala si nu trebuie sa negocieze fiecare pas cu generalii si oamenii de casa ai SRI, SIE, SPP, STS, armata etc. Capturarea politicii de catre servicii secrete si militari nu este nicaieri in regiune atat de mare ca in Romania, unde procesul a dus la o accentuata contra-selectie, impingand la varf doar holograme – oameni vulnerabili si dispensabili, ce nu pot avea o cariera fara protectia epoletilor, uniti intr-o francmasonerie a sfertodoctilor smecheri despre care tot scrie foiletoane Valeriu Nicolae. Dar asta nu inseamna ca reformele in Bulgaria sau Moldova vor merge fara rezistenta.
De pilda, in Bulgaria justitia, presa si mare parte din aparatul administrativ sunt profund ostile schimbarilor si loiale fostului premier Borisov, care a creat o intreaga piramida de interese public-private alimentata cu resurse de stat. In special, a reusit sa impuna marele troc tacit cu Bruxellesul: voi inchideti ochii la coruptia sistemica tara, unde fiecare isi ia partea, iar noi nu cream probleme politice in interiorul UE si votam mereu ce trebuie (nu ca altii, nu dam nume…). Aranjamentul a functionat perfect in ultimii 12 ani cat Borisov a fost premier. Dincolo, in Moldova, e si mai greu: peste problemele tipice de clientelism se adauga si lipsa de fonduri UE la un nivel comparabil cu cele ale membrilor UE, plus influenta latenta si destabilizarile periodice din partea Rusiei.
In plus, diploma nu garanteaza succesul la guvernare. Politica este o alta profesie decat antreprenoriatul de business (baietii bulgari) sau consultanta tehnica pentru reforme (fetele din Moldova), domenii de activitate meritocratice si cu criterii clare de evaluare a performantei. Ea cere un alt set de competente si abilitati, mai ales in epoca dezinformarii si a populismelor relativizante, iar riscurile sunt mari pentru partidele construite de jos, pe baza de activisti entuziasti, care au succes rapid si ajung la putere inainte ca multi parlamentari macar sa se cunoasca intre ei sau sa fie testati sub presiune. Lucrurile stau un pic mai bine in Moldova, unde echipa Maiei Sandu are totusi niste ani in spate de experienta politica, chiar daca in opozitie extra-parlamentara, deci e un pic mai avansata in party-building la momentul preluarii guvernarii; formatiunea-fanion a bulgarilor e complet noua.
In fine, va fi greu pentru ca ambele echipe au un public propriu mobil, informat, exigent si adesea carcotas, ce nu poate fi cumparat cu subventii ori propaganda ieftina, cum fac ceilalti. Chiar daca ar vrea sa practice aceleasi metode, cele doua guvernari nu au controlul pe masinaria de zgomote profund corupta din cele doua state, construita in deceniile de tranzitie, care va actiona totdeauna contra lor, indiferent ce vor face sau nu vor face. Razboiul asimetric pentru opinia publica e o realitate cu care se confrunta orice partid reformist si pro-european in regiunea noastra, care trebuie sa se bata cu adversarul politic cu o mana legata la spate: unii cu piciorul, altii cu toporul, cum se zice peste Prut. Ca sa te descurci in asemenea medii pervertite, cu duble standarde, nu-i clar cat te ajuta o diploma Ivy League.
Insa e chiar mai mult decat atat, pentru ca atat la Sofia cat si la Chisinau reformistii trebuie sa duca lupta pe doua fronturi. Intai, sa se apere de propaganda mainstream cu agenda, care in Moldova mai este si copios alimentata din surse rusesti. Iar in al doilea rand, sa raspunda permanent retelei de influenceri nu la fel de numerosi, dar veninosi, proveniti din tabara proprie, care sunt pro-Vest doar atat cat sa copieze de acolo atitudini “woke” si sa sufle ipocrit in iaurtul “guvernelor Harvard”, alimentand marota ca e pe cale sa apara in regiune o dictatura exclusivista a creierelor. Genul asta de iubire patetica de norod si proletcultism renascut, in care cauti doar justificari pentru Viorica Dancila si noduri in papura pentru Maia Sandu sau Petkov, din motive de tribalism ideologic, e marca vremurilor post-adevar in Estul continentului. Discriminarea pozitiva a mediocritatii – dar nu la baza societatii, ci chiar in fruntea bucatelor – e noua regula pe care trebuie s-o respectam cu totii ca sa fim onorabili, se pare.
Evident, persiflarea permanenta a rarelor episoade de competenta la guvernare si tacerea strategica atunci cand armate de natarai duc regiunea noastra de rapa nu-i decat teatru social si exercitiu de semnalizarea virtutii pentru consolidarea bulei corect-ganditoare. In fond obsesia anti-elite, element fundamental al retoricii populiste din toate timpurile, nu s-a reinflamat recent cu Trump si Brexit, ci inainte de ei, pe partea cealalta a spectrului politic, la criza economica din 2008-2009.