Momente de groaza pe o autostrada din Italia. Soferul unui autobuz i-a luat ostatici pe toti cei 51 de elevi aflati la bord. A amenintat ca-i ucide, i-a legat pe unii si a dat foc vehiculului. Un adolescent a reusit totusi, sa alerteze politia, asa ca toti au fost salvati. Barbatul originar din Africa ar fi vrut sa-i razbune astfel pentru imigrantii care isi pierd viata in Mediterana in drum spre Europa.
Incidentul s-a produs ieri in apropiere de Milano. Autobuzul cu 51 de elevi la bord cu varste cuprinse intre 11 si 14 ani, se indrepta spre o sala de sport.
La un moment dat, soferul, un barbat originar din Senegal a deviat de pe traseu strigand de mai multe ori ca nimeni nu va iesi viu de acolo. Individul a oprit vehiculul pe marginea drumului, a legat o mare parte dintre adolescenti si le-a luat telefoanele mobile. Unul dintre ei a reusit totusi sa alerteze politia.
"Eram cu totii speriati pentru ca el a aruncat butelii cu benzina, ne-a legat pe toti si ne-a luat telefoanele ca sa nu putem suna la politie. Dar telefonul unuia dintre colegi a cazut jos. Mi-am dezlegat mainile pentru ca ma dureau, apoi am sunat la politie."
Ulterior, individul a stropit autobuzul cu benzina si i-a dat foc. O echipa de carabinieri din Milano a intervenit la fata locului.
Cativa dintre ei au spart doua geamuri din spate pentru a scoate copiii din vehicul, in timp ce altii se luptau cu soferul.
Oamenii legii au reusit sa-l imobilizeze pe agresor si sa-l aresteze. Dupa evacuarea celor aflati la bord, autobuzul a ars complet. 12 dintre copii si cei doi adulti au ajuns la spital, fiind intoxicati cu fum.
Oamenii legii nu cunosc deocamdata motivele actiunilor barbatului.
Totusi, inainte de a da foc acesta a strigat ca nu mai vrea ca oamenii sa moara in Marea Mediterana.
Potrivit presei, prin gestul sau barbatul ar fi vrut sa se razbune pentru imigrantii din Africa si Orientul Mijlociu care isi pierd viata pe mare in incercarea de a ajunge in Europa.
Autoritatile au declarat ca soferul, originar din Senegal, a primit cetatenie italiana in 2014. Are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul in stare de ebrietate si pentru agresarea unui minor. Acum el este acuzat de rapire si tentativa de ucidere in masa.

