Partea superioara a unei macarale de pe un santier de constructii a luat foc si s-a prabusit miercuri pe o strada din Manhattan, ranind patru civili si doi pompieri, in timp ce resturile ei au ramas pe strada la o ora de varf a diminetii, scrie Reuters, citat de hotnews.ro.

In momentul in care macaraua a cazut, pompierii si personalul de salvare tocmai sosisera la fata locului, raspunzand aparent solicitarii de a stinge un incendiu care izbucnise in cabina macaralei inainte de prabusire.

Incidentul a avut loc in jurul orei locale 7:30 in zona bulevardelor 10 si 11 si a strazilor West 41 si 42, in apropiere de complexul Hudson Yards, a precizat Departamentul de Politie din New York. Politia din New York a indemnat populatia sa evite zona, strazile din jur fiind blocate, iar traficul prin tunelul Lincoln din apropiere, care duce spre New Jersey, a fost ingreunat.

O inregistrare video neverificata postata pe retelele sociale arata cum partea superioara a macaralei se rupe si cade la pamant, atingand o cladire din apropiere in timp ce se prabuseste. In acelasi timp, din cabina macaralei se poate vedea iesind fum gros si negru.

Sase persoane au suferit rani usoare dupa ce sticla si resturile din cladirea avariata de caderea partii superioare a macaralei au cazut pe strada.

Macaraua avea o incarcatura de 16 tone de beton pe care o ridica. Operatorul macaralei, care nu a fost ranit, a incercat sa stinga focul inainte de a iesi din cabina, au declarat oficialii, dar caldura a slabit un cablu care ajuta la sustinerea bratului macaralei, aparent provocand dezechilibrarea acestuia.