Caz incredibil in New York. O tanara a strans de gat, printr-o manevra de autoaparare, un bodyguard dintr-un club. Barbatul si-a pierdut cunostinta pentru cateva minute. Fata a crezut ca el a atins-o intr-un mod nepotrivit, dar, de fapt, prietena ei a fost cea care, in gluma, i-a dat o palma peste posterior.


Politia a difuzat imagini de pe camerele de supraveghere din club. Tanara de 22 de ani dansa impreuna cu prietena ei. La un moment dat insa, fata care are un metru si 55 de centimetri inaltime – se indreapta spre un barbat si, pe neasteptate, ii prinde gatul cu bratul si amandoi cad la podea.

A crezut, dupa cum le-a spus ulterior politistilor, ca tanarul, care este bodyguard in club, a atins-o intr-un mod necuvincios. In realitate, prietena ei a fost cea care a palmuit-o, in gluma, in timpul dansului. Barbatul nu s-a opus cand a vazut ca fata se repede la el pentru ca a crezut ca e o farsa pusa la cale de prietenii lui.

Manevra prin care a fost strangulat l-a lasat totusi fara cunostinta cateva momente bune, dar si-a revenit. Tanara a fost pusa sub acuzare pentru agresiune, dar va ramane in libertate pe durata procesului.