Atacul de ieri asupra Ucrainei a fost cel mai mortal din ultimele luni. Aproape 100 de clădiri au fost avariate, inclusiv maternități și spitale pentru copii, un centru de afaceri, un colegiu, mai multe case și grădinițe. Mobilizarea ucrainenilor a fost impresionantă, iar la doar câteva minute după bombardament de sub dărâmături au fost scoși zeci de răniți. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Acesta este momentul în care Kievul este lovit aproape în același timp de 6 rachete.
Una dintre rachete a lovit cel mai mare spital din Ucraina, unde erau internați copiii cu boli incurabile, suferă de cancer sau care făceau dializă.
Iaroslav IVANOV, CHIRURG: „Operația era aproape terminată când s-a auzit explozia. Noi ne-am mobilizat, am luat copilul. Din păcate era conectat la aparat pentru că nu respira singur și l-am dus în subsol.”
În lacrimi și panică părinții și-au luat copii în brațe și au fugit spre ieșire sau în adăpost.
„Eram la reanimare cu copilul, care este conectat la aparate. Niciun organ nu funcționează fără, el nu poate nici să respire singur.”
Sălile unde aveau loc operații au fost rapid evacuate, copiii fiind duși la adăpost.
Maxim GOLOVATIUK, ANESTEZIOLOG: „Erau foarte mulți pacienți conectați la aparate. A trebuit să îi coborâm în subsol, iar pacienții din saloanele unde erau geamuri, toți au fost scoși și coborâți în adăpost.”
Mulți dintre copii erau în scaune cu rotile, iar deplasarea lor nu era posibilă. Imaginile îi arată pe unii medici care duc micuții în brațe. Afară salvatorii, medicii și oamenii simpli s-au mobilizat rapid. Din interior lumea suna pentru a cere ajutor.
Imaginile arată cum oamenii au făcut o coloană lungă și transmiteau din mână în mână cărămizi și alte resturi de la blocul dărâmat.
Această femeie și copilul ei au fost la un pas de moarte după ce racheta a lovit blocul unde urmau să fie internați.
„Noi eram aici cu 5 minute înainte ca totul să se întâmple, apoi am mers în altă secție.”
Medicii spun că abia de au reușit să îi scoată pe micuți din saloanele unde erau internați. Unele secții au fost complet distruse.
„-Noi mâine trebuie să avem operație.
-Operația va fi? Ce spun medicii?
-Secția a fost distrusă, despre ce operație noi vorbim acum?”
O altă rachetă a căzut peste un bloc de locuințe din nordul Kievului.
Unul dintre cei 4 copii uciși în acest bloc este Maxim Simaniuk, un jucător de karate în vârstă de 10 ani.
Sora lui mai mică și mama sa la fel au murit în atac. Atacul de ieri a fost unul dintre cel mai mortale din ultimele luni.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

