Imagini socante au fost surprinse in Almaty, Kazahstan. Mai multi parinti si-au aruncat copiii pe geam, pentru a fi prinsi de localnici intr-un cearsaf, dupa ce blocul in care locuiau a fost cuprins de flacari, relateaza The Sun, citat de stirileprotv.ro.

Incendiul a izbucnit la liftul aflat intre etajele cinci si sase si s-a extins cu repeziciune la mai multe apartamente, in cladirea cu 16 etaje.

Peste 300 de persoane au fost evacuate, iar cel putin 31 au fost transportate de urgenta la spital, inclusiv 16 copii.

In imaginile surprinse de un localnic se vede cum unul dintre parinti isi arunca pe geam copilul, care este apoi prins de oameni intr-un cearsaf, pentru a-i amortiza caderea. Dupa cateva secunde, mama sare si ea, fiind prinsa de localnici cu ajutorul unei saltele.

Dupa ce au ajuns la fata locului, pompierii au reusit sa stinga flacarile, coborand 40 de persoane.