Vladimir Kara-Murza a fost adăugat de Ministerul de Interne de la Moscova pe lista persoanelor date în urmărire, relatează publicația independentă rusă Mediazona. Acuzațiile care îi sunt aduse opozantului nu au fost făcute publice, scrie hotnews.

Poliția a emis un mandat de arestare pe numele lui Kara-Murza, mai scrie Mediazona care precizează că a găsit aceste informații în baza de date a persoanelor căutate.

Kara-Murza, în vârstă de 44 de ani, a fost eliberat vara trecută în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia și Occident de la Războiul Rece încoace. El executa o sentință de 25 de ani de închisoare pentru terorism.

În aceeași zi, alte 15 persoane au fost eliberate în cadrul schimbului, printre care și unul din liderii opoziției ruse Ilia Iașin. La fel ca în cazul actual al lui Kara-Murza, și Iașin a fost pus sub urmărire la câteva luni după eliberare.

Deși nu sunt specificate în baza de dată a ministerului, un indiciu privind acuzațiile pentru care este urmărit Kara-Murza poate veni din declarațiile anterioare ale autorităților ruse. În august, un deputat din partidul de guvernământ a spus că autoritățile vor formula acuzații de terorism și extremism celor care au organizat unui miting anti-război la Berlin la începutul lui 2025.

Deși nu au fost numiți explicit în Rusia, organizatorii protestului au fost Iulia Navalnaîia, Vladimir Kara-Murza și Ilia Iașin.

Cine este Kara-Murza

Kara-Murza a fost activ politic încă de când era adolescent. În 2000, în timp ce studia în Regatul Unit, a devenit consilier al lui Nemțov, un vicepreședinte al camerei inferioare a parlamentului, care a fost guvernator regional și prim-viceprim-ministru sub președintele Boris Elțin.

Kara-Murza a rămas aproape de Nemțov, până la uciderea acestuia în februarie 2015. Nemțov era în plin proces de organizare a unui protest împotriva confiscării de către Rusia a regiunii Crimeea a Ucrainei când a fost împușcat pe un pod lângă Kremlin.

Kara-Murza a participat activ la protestele care au izbucnit la Moscova în urma alegerilor parlamentare din 2011, pe care criticii Kremlinului le-au criticat ca fiind fraudate. Protestele au fost la acea vreme cele mai mari din Rusia de când Putin a venit la putere în 1999.

În 2023, după izbucnirea războiului pe scară largă în Ucraina, Tribunalul din Moscova l-a condamnat pe Kara-Murza la 25 de ani de închisoare sub acuzația de „falsuri” de război, participare la activitățile unei organizații „indezirabile” și trădare. Printre acuzații se numără susținerea unui discurs anti-război în Camera Reprezentanților din Arizona.

În 2015 și 2017, Kara-Murza a fost internat în spital cu simptome de otrăvire. Publicația de investigații Bellingcat a descoperit ulterior că, înainte de prima otrăvire, Kara-Murza era urmărit de ofițeri FSB, printre care și Konstantin Kudriavtsev, un agent care este acuzat că a fost implicat și în otrăvirea cu Novichok a lui Alexei Navalnîi.