Rusia a acuzat Occidentul ca incearca sa-i obstructioneze participarea la reuniunea ministeriala de la Skopje a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), scrie stirileprotv.ro.
Rusia spune ca va fi boicotata de Ucraina si de tarile baltice pentru a denunta prezenta sefului diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, transmite AFP.
„Vedem tentativele unei parti a Occidentului de a face totul pentru a obstructiona participarea normala a tarii noastre la aceasta reuniune”, a declarat purtatoarea de cuvant a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, intr-o conferinta de presa.
Ea a acuzat aceste tari, pe care nu le-a numit, ca ameninta „existenta insasi” a OSCE, ai carei ministri de externe se vor intruni la Skopje, joi si vineri, pentru reuniunea lor anuala.
Ucraina, Letonia, Estonia si Lituania au anuntat ca vor boicota evenimentul din cauza prezentei asteptate a lui Lavrov, dupa ce Bulgaria a facut o exceptie de la sanctiunile Uniunii Europene si a autorizat ca avionul ministrului rus sa-i survoleze teritoriul pentru a ajunge in capitala Macedoniei de Nord.
In 2022, Polonia, care organiza reuniunea ministeriala a OSCE, a refuzat intrarea lui Lavrov pe teritoriul sau.
In conferinta de presa de miercuri, Maria Zaharova a spus ca s-au primit numeroase solicitari de intrevederi bilaterale cu ministrul Lavrov in marja reuniunii de la Skopje.
„Pot confirma ca exista numeroase solicitari de intalniri bilaterale. Vor exista intalniri multilaterale si sunt planuite de asemenea intalniri bilaterale”, a spus ea, citata de Reuters.
Ministerul de Externe va furniza mai tarziu detalii despre agenda lui Lavrov la Skopje, a mai indicat purtatoarea de cuvant.
Originile OSCE dateaza din vremea Razboiului Rece, cand cele doua blocuri rivale s-au inteles sa creeze o platforma de dialog intre ele. Organizatia numara in prezent 57 de state membre.


