O jurnalista si activista iraniana pentru drepturile femeii a fost condamnata la mai mult de 12 ani de inchisoare la sfarsitul unui proces cu usile inchise, a anuntat sambata agentia oficiala de stiri Irna, preluata de France Presse.
Judecata de un tribunal din Teheran, Hengameh Shahidi, în vârsta de 43 de ani, a fost condamnata la 12 ani si 9 luni de închisoare. Aceasta pedeapsa a fost însotita de o interdictie temporara de a se alatura grupurilor politice, de a exercita activitati online sau de a desfasura activitati legate de mass-media si de a parasi tara, scrie Agerpres
În luna mai, ea a publicat pe Twitter o copie a citarii sale de a comparea în instanta. Ea a fost acuzata ca ″a proferat insulte”..
“Având în vedere confidentialitatea procedurii si caracterul sensibil al cazului, nu pot da detalii despre verdictul instantei”, a declarat pentru Irna Mostafa Turk Hamedani, avocatul doamnei Shahidi, arestata din iunie.
Fosta consiliera responsabila pentru problemele femeilor a lui Mehdi Karoubi, un lider al curentului reformator plasat în arest la domiciliu din 2011, Shahidi este, de asemenea, o critica virulenta a sistemului judiciar, dupa privarea de libertate a unor jurnalisti si activisti.
“O vedem în fiecare zi proferând insulte cu nerusinare împotriva justitiei si responsabililor acesteia, postând tweet-uri cu adevarat criminale″, a afirmat procurorul general al Teheranului, Abbas Jafari-Dolatabadi, citat de agentia de stiri iraniana ISNA în luna iunie.
În 2009, în timpul unor manifestatii post-electorale care au zguduit Iranul, Shahidi a fost condamnata la trei ani de închisoare, fiind gasita vinovata de propaganda împotriva puterii, participare la demonstratii ilegale si acte împotriva securitatii nationale.
Ea a fost retinuta din nou pentru câteva luni în 2017, acuzata ca a lucrat pentru mass-media straine. Într-o scrisoare deschisa, ea a descris acuzatiile ca fiind “minciuni nefondate”.


