Un nou armistitiu in Fasia Gaza este tot mai indepartat, dupa ce Israelul si-a chemat acasa negociatorii care discutau cu Hamas, in Qatar, posibilitatea unei pauze in conflict. Hamas anunta ca nu va mai face niciun schimb de prizonieri pana la incetarea focului in Gaza, iar premierul israelian sustine ca nu va opri razboiul pana nu vor fi atinse toate obiectivele. In acest timp, drama refugiatilor din Gaza continua.Va avertizam ca urmeaza imagini si detalii care va pot afecta emotional.

Aviatia israeliana a reluat cu intensitate sporita bombardamentele asupra pozitiilor Hamas din Gaza. 

Spitalul Al Acsa din Gaza, dupa o saptamana de armistitiu intre Israel si Hamas, este din nou  supraglomerat, dupa ce armata israeliana a bombardat zonele din vecinatate. Printre raniti sunt multi copii.

„Am inceput sa strig si sa plang. Totul in jurul meu era in ruine si moloz. Verisoarea mea a fost ucisa. Era mica si nu stia inca nimic despre viata."

Ministerul Sanatatii din Gaza sustine ca cele peste 200 de persoane care au fost ucise de vineri dupa ce au fost reluate luptele, sunt copii si femei.

„Sora mea a fost ranita la coapsa. Suntem copii. Ce au facut copii ca sa merite asta?"

Pe scarile spitalului Al Acsa, zeci de oameni asteapta sa-si ingroape mortii.

„Fratele meu a murit, fiica lui a murit. Ce a mai ramas? Priviti in jur, nimic nu a mai ramas.”

Armata israeliana a ordonat evacuarea mai multor zone din interiorul si din jurul celui de-al doilea oras ca marime din Gaza, Khan Younis, in timp ce isi muta ofensiva in jumatatea sudica a teritoriului, unde se ascund multi lideri Hamas.

Mark REGEV, PURTATORUL DE CUVANT AL PREMIERULUI ISRAELIAN:  „Eu resping comentariile ca nu exista zone sigure in Gaza pentru ca noi am stabilit aceste zone. Hartile sunt accesibile. Oamenii pot sa vada unde sunt si unde pot sa plece."  

Oamenii care se adapostesc in sudul enclavei, dupa ce si-au parasit casele din nord la inceputul razboiului spun ca nu mai au unde sa se duca in siguranta.

„Cand au inceput sa atace ne-au spus sa ne evacuam in sud pentru siguranta. Acum ne spun sa mergem si mai la sud spre Sinai si nu are sens. Nu vom pleca nicaieri. Vom ramane aici si lasa sa faca ce vor."

Israelul se confrunta cu tot mai multe indemnuri din partea SUA de a evita sa afecteze si mai mult civilii palestinieni in lupta sa impotriva militantilor Hamas.

KamalA HARRIS, VICEPRESEDINTELE STATELOR UNITE:  „Prea multi palestinieni inocenti au fost ucisi. Amploarea suferintei civililor si imaginile video, care vin din Gaza sunt devastatoare."

Hamas si Israel nu dau niciun semn ca ar putea sa se indrepte spre reluarea armistitiului ce s-a incheiat vineri. Numarul doi al Hamas, a declarat la postul de televiziune pan-arab Al Jazeera ca nu va mai fi facut niciun schimb de prizonieri cu Israelul pana cand nu va inceta focul in Gaza, precizand ca ostaticii care sunt inca tinuti prizonieri de Hamas sunt soldati israelieni si barbati civili care au servit anterior in armata israeliana.

Saleh AL-AROURI, NUMARUL DOI AL HAMAS:  „Nu va mai fi facut niciun schimb de prizonieri cu Israelul pana cand nu se va incheia agresiunea.”

Hamas a lansat aseara mai multe rachete asupra orasului Tel Aviv, ca raspuns la ofensiva militara a Israelului asupra Fasiei Gaza. Sistemul de aparare Iron Dome al Israelului a interceptat 12 rachete.

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat ca Israelul nu va opri razboiul din Gaza pana cand nu vor fi atinse toate obiectivele

Benjamin NETANYAHU, PREMIERUL ISRAELULUI:  „Noi avem o dorinta puternica de a lovi Hamasul pentru a duce la bun sfarsit aceasta misiune pentru a distruge Hamas si pentru a ne asigura Gaza nu va mai fi niciodata o amenintare pentru Israel."

Oficialii americani l-ar fi avertizat pe Netanyahu ca Israelul nu va avea neaparat capacitate de manevra si sprijin in cazul in care luptele vor continua luni de zile.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.