Au fost momente de panica la bordul unui avion al companiei Air China care a aterizat pe un aeroport din Singapore. Unul dintre motoare a luat foc, iar toti cei 146 de pasageri au fost evacuati de urgenta, relateaza CNN, scrie stirileprotv.ro.

In urma acestui incident petrecut duminica, aeroportul din Changi a fost inchis pentru trei ore. Toti cei 146 de pasageri si noua membri ai echipajului au fost evacuati in siguranta, potrivit unui comunicat al Autoritatii Aviatiei Civile din Singapore.

Imagini postate pe retelele sociale aratau pasagerii parasind aeronava pe toboganele de evacuare, in timp ce un fum dens se ridica din motorul in flacari. In alte fotografii si videoclipuri realizate de pasageri se poate vedea interiorul plin de fum al avionului. 

Focul, care a izbucnit la motorul stang al aeronavei, a fost stins in aproximativ 10 minute.

Noua pasageri s-au intoxicat cu fum si au suferit rani usoare din cauza abraziunilor din timpul evacuarii.

Reprezentantii Aeroportului Changi au mentionat, intr-o postare pe platforma X (cunoscuta anterior ca Twitter), ca a fost detectat fum si in compartimentul de bagaje din fata, precum si intr-o toaleta a aeronavei. Compania Air China a confirmat, intr-o declaratie publicata pe Weibo, ca zborul CA403, care plecase din Aeroportul Tianfu din Chengdu, China, se indrepta catre Aeroportul Changi din Singapore atunci cand, inainte de aterizare, fumul a inceput sa patrunda in cabina.

Primele verificari indica o defectiune mecanica a motorului ca fiind cauza principala a incendiului. O investigatie mai aprofundata este in curs de desfasurare.