Liderul libian, Muammar Gaddafi, sugereaza, intr-un interviu difuzat miercuri dimineata de canalul de stiri francez LCI, ca ar putea lua legatura cu liderul retelei Al-Qaida, Osama ben Laden, pentru a lansa represalii, relateaza TF1, in pagina electronica.
Intrebat daca intentioneaza sa adopte "represalii" impotriva Frantei, pe care o acuza, alaturi de celelalte tari occidentale, ca organizeaza un complot impotriva tarii sale, liderul libian a declarat laconic "vom vedea", declarandu-se increzator in viitoare "vizite" in Europa odata ce "totul se va termina".
In acest interviu, Gaddafi afirma ca ar putea lua legatura cu cel pe care il considera "inamicul comun" al Libiei si occidentalilor, Osama ben Laden, pentru a se razbuna.
El a explicat de la inceputul revoltei ca aceasta este organizata de Al-Qaida. In acest interviu, el a declarat acest lucru de mai multe ori, dupa care a amenintat ca ar putea sa schimbe strategia si sa se alieze cu miscarea terorista.
Fortele lui Muammar Gaddafi au accentuat marti presiunea asupra rebelilor, bombardand din aer si de la sol pozitiile din estul Libiei si luptandu-se cu insurgentii in vest.


