Mult așteptatele avioane de vânătoare F-16 sunt în drum spre Ucraina. În marja summitului NATO, care are loc aceste zile la Washington secretarul de stat al SUA a dat asigurări că acestea vor zbura pe cerul Ucrainei vara aceasta. Totodată Norvegia a anunțat că va dona încă 6 astfel de avioane țării vecine. Astăzi liderii din Alianța Nord Atlantică s-au întâlnit la summitul ce marchează împlinirea a 75 de ani de la înființare.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că în următoarele două zile va fi dezvăluit un pachet incredibil de robust care va construi o punte clară și puternică pentru aderarea Ucrainei la NATO.
Antony BLINKEN, SECRETARUL AMERICAN DE STAT: „De asemenea, sunt încântat să anunț că, în timp ce vorbim, este în curs de desfășurare transferul avioanelor F-16, care vin din Danemarca, care vin din Olanda. Și acele avioane vor zbura pe cerul Ucrainei în această vară pentru a ne asigura că Ucraina poate continua să se apere eficient împotriva agresiunii ruse.”
La ceremonia de deschidere a summitului șeful NATO Jens Stoltenberg a spus că Ucraina va primi mai mult ajutor militar, dar este prea devreme pentru o decizie de aderare la NATO.
Volodimir ZELENSKI, PREŞEDINTELE UCRAINEI: „Mulțumesc tuturor celor care ne ajută! În fiecare zi suntem mai puternici și mai aproape de o pace justă.”
Aliații NATO au ajuns la un acord asupra unei declarații la summit care include angajamentul alianței de a continua să sprijine Ucraina pe calea sa ireversibilă către integrarea totală euro-atlantică, inclusiv aderarea la NATO. Aseară într-un discurs ținut în fața liderilor Alianței Nord-Atlantice, președintel Joe Biden a spus că Ucraina poate și îl va opri pe Putin.
Joe BIDEN, PREŞEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Şi ştiţi că Putin nu se va opri în Ucraina. Nu faceţi nicio greşeală. Înainte de acest război, Putin credea că NATO se va rupe. Astăzi, NATO este mai puternică decât a fost vreodată în istoria sa.”
Joe Biden, care de 13 zile se confruntă cu îndoieli cu privire la capacitatea sa de a-şi exercita funcţia, după eşecul de la dezbaterea cu Trump din 27 iunie, speră că summitul NATO, îl va ajuta să-şi organizeze un fel de revenire politică, apărând înconjurat de liderii cu care a cultivat relaţii bune de când se află în funcţie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

