Masacrul comis in spitalul din Fasia Gaza a declansat reactii vehemente in zeci de orase din Iordania, Turcia sau Irak. Oamenii privesc acuzator spre Israel, care a punctat insa ca nu are nicio vina, scrie stirileprotv.ro

Cu toate acestea, in multe locuri au izbucnit proteste violente, iar multimea a incercat sa patrunda in incinta ambasadelor israeliene.

Presedintele palestinian Mahmoud Abbas a anulat intalnirea programata la Amman cu Joe Biden si a decretat trei zile de doliu national in Cisiordania.

Militantii Hezbollah spun ca miercuri va fi „o zi de furie fara precedent” impotriva Israelului.

In capitala Iordaniei, politia a facut uz de gaze lacrimogene ca sa imprastie sutele de protestatari care s-au adunat langa ambasada israeliana.

Multimea furioasa a iesit pe strazile din Amman imediat dupa aflarea vestii ca un spital din Gaza a fost bombardat si sunt numeroase victime.

Oamenii au ars steaguri israeliene si au protestat fata de vizita presedintelui american, Joe Biden, in regiune. 

"America, pleaca de aici!”.

Palestinienii cer demisia presedintelui Mahmoud Abbas

Femeie:  "Vrem sa ii spunem presedintelui Biden ca nu e binevenit. Atat el, cat si fortele sale americane trebuie sa plece de la noi din tara".

Miercuri, presedintele Joe Biden trebuia sa ajunga in Iordania pentru o intalnire cu liderul egiptean si cel palestinian, dar autoritatile iordaniene au anuntat ca summitul va fi amanat.

Si in orasul Ramallah, din Cisiordania ocupata, fortele de securitate palestiniene au tras cu gaze lacrimogene si grenade asurzitoare pentru a dispersa multimea. Manifestantii aruncau cu pietre si scandau impotriva presedintelui Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, cerandu-i demisia.

Turcia, Irak sau Tunisia sunt alte tari unde oamenii au demonstrat in jurul ambasadelor israeliene. In Iran si Liban protestatarii s-au indreptat spre ambasada Statelor Unite, ca sa-si arate nemultumirea fata de sprijinul acordat de americani Israelului.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.