NASA a anulat luni prima iesire in spatiu a unei echipe formate din doua femei astronaut, programata pentru vineri, intrucat la bordul Statiei Spatiale Internationale nu exista suficiente costume spatiale de marime potrivita.

Ca urmare, Christina Koch va iesi în spatiu însotita de astronautul american Nick Hague.

Initial, aceasta trebuia sa fie acompaniata de compatrioata sa Anne McClain, în cadrul primei iesiri în spatiu exclusiv feminine.

Pâna în prezent, cele 214 iesiri în spatiu realizate de la lansarea ISS pe orbita, în 1998, au fost efectuate doar de echipe formate din barbati sau dintr-un barbat si o femeie.

În timpul iesirii în spatiu realizate saptamâna trecuta în compania lui Nick Hague, Anne McClain si-a dat seama ca i s-ar potrivit mai bine masura ″medium″⁣ a partii superioare a costumului de astronaut, potrivit unui comunicat al NASA.

"Cum însa pâna vineri, 29 martie, poate fi pregatita o singura componenta superioara a unui costum de marime medie, acesta va fi purtat de Koch", a precizat Agentia spatiala.

Costumele spatiale de la bordul ISS sunt de fapt un ansamblu de mai multe elemente, combinate pentru a se potrivit corpului astronautilor, a explicat pentru AFP o purtatoare de cuvânt a Centrului Spatial Johnson din Houston, sediul de unde sunt coordonate misiunile astronautilor americani.


Potrivit acesteia, la bordul ISS se gasesc doua parti superioare din costum pentru fiecare dintre cele trei marimi disponibile (mediu, mare, foarte mare). Una dintre partile destinate masurii medii este însa o piesa de rezerva care necesita 12 ore de munca pentru a fi pregatita de iesirea în spatiu.

"Facem tot ce ne sta în putinta pentru a anticipa masurile de care va avea nevoie fiecare astronaut, în functie de marimea costumului în care si-a facut antrenamentul", a oferit mai multe detalii purtatoarea de cuvânt Brandi Dean. "Marimea poate suferi modificari atunci când acestia se afla pe orbita, din cauza modificarilor pe care microgravitatia le poate provoca asupra corpului".

 "În plus, niciun antrenament nu poate simula perfect o iesire în spatiu", a adaugat aceasta.