Natura face spectacol in Hawaii. Un vulcan, care a revenit recent la viata, a oferit imagini uluitoare, marcate de un detaliu amuzant. De la inaltime, vulcanul da impresia ca... zambeste.
Smiley Faces din Hawaii. Asa au fost numite aceste imagini pe internet. Filmat din elicopter, craterul pare ca incadreaza o fata. Lava iese la suprafata sub forma unor ochi stralucitori si a unui zambet larg. Imaginile surprinse la inaltime arata si ca, pentru prima data in ultimii trei ani, lava a ajuns in apele Oceanului Pacific.
Coloane mari de aburi s-au inaltat cand lava a intrat in apa. Mai multi turisti au insistat sa vada imaginile cu ochii lor, desi autoritatile i-au indemnat sa pastreze distanta. Si numerosi fotografi nu au putut rata sansa sa prinda momentul uniunii dintre foc si apa. Acesta este cel mai activ dintre cei cinci vulcani din Hawaii.

