Vasul turcesc "Medy"era incarcat cu fier vechi. El incepuse sa ia apa dupa ce s-a inclinat periculos catre babord si s-a scufundat, miercuri dupa pranz, in pofida incercarilor echipelor de interventie de a-l salva.
Potrivit Mediafax, nava s-a scufundat in jurul orei 12.50, la o distanta de aproximativ sase mile marine de digul de larg al portului Constanta, Romania.
Vasul "Medy", sub pavilion Turcia, de 6.000 tdw, incarcat cu 3.247 de tone de fier vechi, a plecat din portul Constanta - Sud la scurt timp dupa miezul noptii, cu destinatia Istanbul.
La cateva ore de la plecare, echipajul, format din 17 navigatori, a anuntat ca nava ia apa, din motive necunoscute, si s-a inclinat cu circa 20 de grade, fiind in pericol de scufundare.
In jurul orei 4.45, la fata locului au ajuns un remorcher al Grup Servicii Petroliere (GSP) precum si doua ale ARSVOM, iar cei 17 membri ai echipajului au fost preluati la bordul navei GSP si, in jurul orei 7.20, au fost debarcati, in siguranta, in portul Constanta.
Marinarii sunt in stare buna de sanatate, neavand nevoie de asistenta medicala.
Vasul s-a inclinat la babord pana la un unghi de aproximativ 40 de grade, ulterior fiind trimise in zona mai multe nave de interventie care sa incerce sa gaseasca solutii pentru salvarea navei. De asemenea, in zona se afla si nava Cristal a ARSVOM pentru a asigura interventia in caz de poluare cu mijloacele si echipamentele necesare.