Alexei Navalnii a anuntat ca lanseaza o "campanie electorala" pentru a-i convinge pe cetatenii rusi sa se ridice impotriva razboiului din Ucraina si impotriva presedintelui Vladimir Putin, relateaza Reuters si CNN, scrie stirileprotv.ro.
"Astazi incepe un nou proces, care va adauga mult la sentinta deja primita. Dar nu vreau sa folosesc aceasta zi pentru a starni simpatie fata de mine sau fata de alti detinuti politici. Vreau sa indemn pe toata lumea la actiune si sa folosesc aceasta zi pentru a anunta un proiect nou, foarte important. O mare masina de comunicare. O masina a adevarului. Nu doar ca dorim sa o facem, dar o vom face pentru a ne uni fortele in lupta impotriva minciunilor lui Putin si ipocriziei Kremlinului", afirma opozantul intr-o declaratie difuzata de sustinatorii sai.
"Vom desfasura o campanie electorala impotriva razboiului. Si impotriva lui Putin. Exact asa. O campanie lunga, tenace, epuizanta, dar fundamental importanta, prin care vom intoarce oamenii impotriva razboiului", adauga Navalnii.
In aceasta campanie, continua el, colaboratorii sai vor efectua sondaje telefonice, vor comunica cu cetatenii rusi prin messenger si prin "retelele de socializare controlate de Kremlin" pentru a-i convinge in final pe cetatenii rusi sa se ridice impotriva razboiului pe care Rusia l-a pornit anul trecut contra Ucrainei.
Navalnii se afla in inchisoare din ianuarie 2021, cand a fost arestat pe aeroportul din Moscova, la intoarcerea din Germania, unde fusese tratat dupa otravirea cu agentul neurotoxic Noviciok. Condamnat deja pentru frauda si incalcarea conditiilor de eliberare conditionata dupa o condamnare anterioara, el ispaseste o pedeapsa cumulata de 11 ani si jumatatea de inchisoare, in conditii severe de detentie intr-un penitenciar de inalta securitate. Cu toate acestea, Navalnii transmite de acolo cu regularitate mesaje publice impotriva presedintelui Putin.
El risca acum inca 30 de ani de inchisoare intr-un proces in care este acuzat de constituirea si finantarea unei organizatii "extremiste". Instanta a aprobat luni cererea procurorului ca acest proces sa se desfasoare cu usile inchise, fara accesul presei si al publicului.


