Pe contul de Twitter al lui Alexei Navalnii a aparut o postare in care acesta reactioneaza la sentinta din aceasta dupa-amiaza. „19 ani intr-o colonie penala de maxima securitate. Numarul de ani nu conteaza”, se arata in postare, scrie hotnews.ro.
„Inteleg perfect ca, la fel ca multi prizonieri politici, stau pe o condamnare pe viata. In cazul in care viata se masoara in functie de termenul vietii mele sau de termenul vietii acestui regim.”, spune Navalnii.
Acesta continua: „Cifra sentintei nu este pentru mine. Este pentru dumneavoastra. Voi, nu eu, sunteti speriati si privati de vointa de a rezista. Sunteti fortati sa va predati tara, Rusia, fara lupta, bandei de tradatori, hoti si ticalosi care au preluat puterea”, se mai arata in postare.
„Putin nu trebuie sa-si atinga scopul. Nu va pierdeti vointa de a rezista.”, este mesajul la reactie al liderului Opozitiei.
Liderul opozitiei ruse, Alexei Navalnii, care se afla deja in inchisoare, a fost condamnat vineri la inca 19 ani de inchisoare pentru „extremism”, pedeapsa pe care va trebui sa o execute intr-o noua colonie penitenciara cu conditii deosebit de dure, potrivit AFP.
Aleksei Navalnii, condamnat in 2022 la noua ani de inchisoare pentru frauda intr-un caz pe care il descrie ca fiind o razbunare politica, este judecat cu usile inchise din iunie in colonia penala IK-6 din Melehovo, la 250 de kilometri est de Moscova, unde isi executa pedeapsa actuala.


