Negocierile dintre Parlamentul European si Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-sef european s-au incheiat fara niciun acord. Aceasta runda de discutii este a treia, dar si ultima din aceasta sesiune. Potrivit oficialilor europeni, procedura va fi reluata de viitorul Parlament European dupa alegerile de la sfarsitul lunii mai.

Parlamentul European si Consiliul UE au organizat astazi a treia runda de negocieri pentru a desemna un procuror-sef European.


Discutia dintre institutii s-a incheiat insa, ca si in cazurile precedente, fara niciun rezultat. Negocierile au fost necesare pentru ca doua institutii europene si-au exprimat sprijinul pentru candidati diferiti.


Parlamentul European o sustine pe fosta sefa DNA din Romania, Laura Kodruta Kovesi, iar Consiliul UE pe francezul Jean-Francois Bohnert.


Potrivit serviciului de presa al Parlamentului European, sarcina de a desemna procurorul-sef european ii va reveni noului Parlament care va decide cum sa procedeze. Institutia ar putea relua negocierile de la zero sau ar putea continua procedura pe baza mandatului actual. Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfasura in perioada 23-26 mai.