Emisarul rus pentru probleme economice, Kirill Dmitriev, a anunțat sâmbătă că merge în Statele Unite la Miami, unde a început o serie de discuții pentru a oprirea războiului din Ucraina, transmite France Press, scrie hotnews.ro
„În drum spre Miami”, a scris Dmitriev într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, în care a pus și un emoji cu un porumbel al păcii cu o ramură de măslin în cioc.
Emisarul președintelui Vladimir Putin a atașat la postare și un scurt clip video care arată soarele dimineții străpungând norii deasupra unei plaje înconjurate de palmieri.
„În timp ce doritorii de război continuă să lucreze din greu pentru a submina planul de pace american pentru Ucraina, mi-am amintit de acest videoclip din vizita mea anterioară: lumina străpungând norii de furtună”, a adăugat el.
Delegații ucrainene și europene s-au deplasat, de asemenea, în acest oraș american situat în Florida pentru a participa la negocierile conduse de Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, și Jared Kushner, ginerele președintelui american.
Participarea Rusiei și a Europei la aceste discuții reprezintă un progres față de faza anterioară, în care americanii purtau negocieri separate cu fiecare parte.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca Dmitriev să poarte discuții directe cu negociatorii ucraineni și europeni, relațiile dintre cele două părți rămânând extrem de tensionate.
Moscova susține în special că participarea Europei la discuții nu face decât să dăuneze procesului de pace și prezintă liderii continentului ca fiind favorabili războiului.
Aceste discuții au loc după ce președintele rus Vladimir Putin s-a angajat să continue ofensiva militară în Ucraina, lăudând câștigurile Moscovei pe câmpul de luptă la aproape patru ani de la începutul războiului, în cadrul unei conferinței sale de presă anuale.
Emisarul lui Donald Trump a insistat asupra unui plan în care Statele Unite ar oferi garanții de securitate Kievului, dar care ar face probabil ca Ucraina să cedeze o parte din teritoriul său, o perspectivă care nu este pe placul multor ucraineni.

