Sarbatoare mare in Germania, unde nemtii marcheaza implinirea a doua decenii de la unificare. Ceremonie oficiala s-a desfasurat la Bremen, in prezenta presedintelui si a cancelarului Angela Merkel.


Unirea dintre Republicile Federala si Democrata a avut loc in noaptea de 3 octombrie 1990, dupa 11 luni de la prabusirea Zidului Berlinului. Atunci, mii de oameni au sarbatorit istoricul eveniment in fata Parlamentului de la Berlin. Si dupa 20 de ani, Ziua Unificarii Germaniei a fost marcata cu mult fast. Principala ceremonie oficiala s-a desfasurat la Bremen, in nord-vestul tarii si a inceput cu o slujba religioasa. Apoi presedintele Christrian Wulff a tinut un discurs in fata miilor de oameni prezenti la eveniment.

La ceremonia oficiala au fost prezenti secretarul general NATO, presedintele Uniunii Europene cel al Comisiei Europene. Dupa ceremonie, cancelarul german, Angela Merkel, a impartit autografe.
Presedintele american, Barack Obama, a  transmis germanilor felicitari, salutand "curajul si convingerea care a doborat Zidul Berlinului, punand capat catorva decenii de separare dureroasa."