Autoritățile îngroapă sute de victime neidentificate după ce inundațiile catastrofale provocate de prăbușirea unui ghețar în Munții Himalaya au copleșit morgile și au făcut dificilă identificarea unora dintre victime, relatează CNN și Associated Press.

Autoritățile dau asigurări că aceste înhumări sunt cu caracter temporar, înainte ca trupurile neînsuflețite să poată fi identificate, în condițiile în care situația a stârnit acuzații potrivit cărora tradițiile funerare hinduse sunt ignorate.

În districtul Chitwan din sudul Nepalului amploarea catastrofei era evidentă prin cele aproximativ 250 de cadavre care așteptau să fie identificate și prin șanțurile săpate în grabă pentru înhumarea lor, în urma inundațiilor și alunecărilor de teren catastrofale de miercurea trecută, care au ucis cel puțin 800 de persoane și au lăsat peste 3.000 de oameni dați dispăruți în Nepal și Tibet. Dezastrul a nivelat așezări întregi în câteva clipe.

Unele cadavre au fost purtate sute de kilometri în aval de râul Bhotekoshi, de la epicentrul inundației, înainte de a fi recuperate în Chitwan.

Situație dramatică în Nepal

Autoritățile au admis că au efectuat sâmbătă înhumări temporare pentru aproximativ 100 de victime, în timp ce echipele criminalistice se străduiau să facă față situației. AP relatează că un convoi de vehicule care transporta cadavrele a intrat într-o zonă împădurită, în timp ce un excavator săpa un șanț larg în pământul roșu, sub privirile oficialilor și ale presei.

Anil Thapa, un inspector de poliție care coordonează gestionarea cadavrelor, a declarat că altor 50 de victime li se prelevau probe ADN înaintea înhumării lor probabile.

Potrivit acestuia, Autoritățile păstrează probele ADN, fotografiază trăsăturile faciale distinctive și înregistrează alte detalii care pot ajuta la identificare. Cadavrelor li se atribuie un număr de referință pentru a ajuta familiile să le revendice ulterior.

Thapa a spus că multe dintre cadavre rămăseseră scufundate în apele revărsate timp de aproximativ patru zile și începuseră deja să se descompună în momentul în care au fost recuperate.

În întreaga regiune, casele, vehiculele și tractoarele agricole erau încă parțial îngropate în noroi.

Cadavrele sunt înhumate în masă din cauza riscului pentru sănătatea publică

Oficialii afirmă că infrastructura criminalistică limitată și capacitatea insuficientă a morgilor din district au îngreunat și mai mult eforturile de gestionare a numărului copleșitor de cadavre recuperate în urma dezastrului.

Umiditatea ridicată și căldura sufocantă au accelerat descompunerea, complicând și mai mult situația, în timp ce experții în sănătate au avertizat că lăsarea rămășițelor umane neacoperite ar putea crește riscul de îmbolnăvire.

Salvatorii nepalezi au construit poduri temporare pentru a ajunge în zone izolate și au săpat printre ruinele unor proiecte hidroelectrice din Himalaya pentru a salva aproape 300 de muncitori blocați, la aproape o săptămână după inundațiile și alunecările de teren devastatoare.

Salvatori în Nepal
Salvatori în Nepal/ Profimedia

Aproximativ 600 de persoane sunt încă blocate în mai multe centrale hidroelectrice devastate, care au devenit centrul operațiunilor de salvare, în timp ce premierul Balendra Shah a declarat că peste 11.000 de persoane au fost salvate în regiunea afectată și că liniile de electricitate și comunicații au fost restabilite în unele zone.

În ultimele două decenii în Nepal a avut loc un veritabil „boom” al proiectelor hidroelectrice, pe măsură ce țara muntoasă a încercat să profite de resursele sale de apă din Himalaya pentru a soluționa lipsa cronică de energie electrică de pe piața internă și pentru a exploata perspectivele de a vinde electricitate Indiei, marea ei vecină din Sud.

Proiectele hidroelectrice din munții Nepalului necesită tuneluri pentru a transporta apa prin terenul abrupt, permițând dezvoltatorilor să exploateze diferența mare de nivel dintre râurile din Himalaya și centralele electrice, pentru a genera electricitate, scrie hotnews.ro.